Frații Pavăl au cumpărat cu bani grei un teren de 14,5 hectare de la Ion Țiriac și își măresc imperiul din Timișoara cu o nouă investiție uriașă!

Frații Pavăl au cumpărat cu bani grei un teren de 14,5 hectare de la Ion Țiriac și își măresc imperiul din Timișoara cu o nouă investiție uriașă!
Frații Pavăl au cumpărat un teren de la Ion Țiriac și își măresc imperiul Fotomontaj ProSport

Grupul Dedeman, liderul incontestabil al pieței locale de bricolaj ;i controlat de miliardarii Dragoș și Adrian Pavăl, realizează o investiție colosală în județul Timiș.

Compania se pregătește să ridice cel de-al treilea magazin din zona Timișoarei, un proiect mamut conturat pe un teren de 14,5 hectare achiziționat în trecut de la Țiriac Imobiliare.

Proiectul, estimat la peste 40 de milioane de euro

Noua documentație urbanistică arată că retailerul va construi în comuna Dumbrăvița, chiar în „buza” magazinului IKEA, o unitate uriașă ce va măsura aproximativ 21.900 de metri pătrați, depășind formatul standard al rețelei.

Potrivit specialiștilor din piață, investiția totală pentru primele două faze ale proiectului este estimată la 40 de milioane de euro, sumă calculată strict pe baza costurilor medii de construcție de 1.000 de euro pe metru pătrat, fără a lua în calcul valoarea astronomică a terenului deținut integral de frații Pavăl.

Planul Urbanistic de Detaliu scoate la iveală faptul că Dedeman nu construiește doar un simplu magazin de materiale de construcții, ci pune bazele unui adevărat complex comercial regional, potrivit zf.ro.

Trei mari etape de execuție

Întreaga dezvoltare de la ieșirea din Timișoara spre Arad este structurată inteligent în trei mari etape de execuție. Prima fază va fi reprezentată de magazinul propriu-prosie Dedeman, dispus pe un regim de înălțime de parter plus etaj parțial, unde vor fi amenajate o sală uriașă de vânzare, o seră modernă și un raion de tip drive-in pentru materiale grele. În etapa a doua, pe jumătatea sudică a terenului, va răsări o galerie comercială de 17.161 de metri pătrați și o clădire separată pentru fast-food de tip drive-in. Ultima etapă va lăsa loc liber pentru alte clădiri de servicii și alimentație publică pe o suprafață de peste 16.000 de metri pătrați.

Pentru a gestiona fluxul masiv de clienți atras de vecinătatea cu gigantul suedez IKEA, proiectul fraților Pavăl prevede amenajarea unei infrastructuri rutiere solide. Complexul va dispune în total de 1.211 locuri de parcare, dintre care 1.200 vor deservi magazinul de bricolaj și viitoarea galerie comercială, iar restul vor fi alocate zonei de restaurante.

Această mutare strategică va duce la trei numărul magazinelor operate de Dedeman în zona metropolitană a Timișoarei, alăturându-se unităților deja consacrate din Divizia 9 Cavalerie și Calea Șagului. Prin transformarea terenului din Dumbrăvița într-un mega-hub de cumpărături, liderul din bricolaj își securizează o poziție de forță în vestul țării, lăsând concurența directă fără nicio replică pe măsură.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]