Presa franceză a reacționat la scurtă vreme după ce reputatul Mircea Lucescu a ajuns de urgență la spital. De altfel, jurnaliștii din toate colțurile lumii au aflat că selecționerul naționalei României, în vârstă de 80 de ani, s-a regăsit în centrul unui moment cumplit.
Concret, duminică, antrenorul a leșinat în cantonamentul desfășurat la Mogoșoaia, din cauza unei sincope cardiace. Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar București, starea lui de sănătate fiind stabilă în prezent. Totuși, „Il Luce” rămâne acolo, sub supravegherea medicilor, pentru a fi supus unor teste amănunțite.
În acest context, oamenii de presă de la Ouest-France au exprimat câteva cuvinte despre selecționerul „tricolorilor”.
„Antrenorul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, nu va călători în Slovacia, marți, pentru meciul amical. Bărbatul în vârstă de 80 de ani a fost spitalizat duminică, 29 martie 2026, după ce s-a simțit rău”, au notat jurnaliștii din Hexagon, citând Reuters.
Un alt aspect important, menționat în materialul francezilor, e următorul: „Inițial, fostul tehnician al echipei Inter Milano și al naționalei Turciei a primit îngrijiri rapid din partea staff-ului medical, înainte ca starea sa să fie stabilizată de serviciile de urgență”.
Totodată, jurnaliștii au pus accent pe anunțul federalilor, care au punctat faptul că starea lui Mircea Lucescu este stabilă. Practic, vestea legată de sănătatea legendarului tehnician a făcut ecouri în presa internațională.
După cum era de așteptat să se întâmple, inclusiv greii din fotbalul românesc au reacționat. De exemplu, Dumitru Dragomir a vorbit cu ProSport despre Mircea Lucescu.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal e convins că – ținând cont de duritatea sportului-rege – a venit momentul ca „Il Luce” să își încheie activitatea, întrucât a atins o anumită vârstă, iar problemele de sănătate îl macină.
„Domnule, cine spune că la 80 de ani nu are câte ceva, înseamnă că e… Numai în mormânt nu te mai doare ceva, după 70 de ani! Lumea este foarte rea. Nu poți să mulțumești pe toată lumea. Poți face extraordinar de mult bine, dar… Ar vrea ei să fie în locul tău. Dar, ca sănătate, cine spune că după 70 de ani nu te doare ba una, ba alta… Înseamnă că ești dus pe lumea cealaltă!
Băi, frate, să-l lase dracu de fotbal! Nu mai avem mult de trăit, să ne bucurăm de viață și să-i lăsăm și pe alții să mănânce o pâine. Și să-i învățăm. Repet: fotbalul este de o duritate absolută, trebuie să mulțumești publicul, trebuie să mulțumești presa, familia, care trage de tine. Nu este ușor, la vârsta dumnealui. Îi doresc din tot sufletul sănătate! A făcut destule lucruri bune în fotbal, să-l lase dracu! Gata, s-a terminat!”, a declarat, printre alte lucruri, Dumitru Dragomir, pentru ProSport.