Un fotbalist din La Liga riscă ani grei de închisoare pentru viol, dar a avut o reacție în forță prin care a arătat că nu se teme de un verdict dur împotriva sa.
Rafa Mir, fotbalist legitimat la Elche, a fost arestat în septembrie 2024, alături de un alt prieten fotbalist, Pablo Jara, după ce o femeie a depus plângere împotriva lor. Au petrecut două zile în arest preventiv, iar în octombrie 2025 Judecătoria din Valencia a decis trimiterea în judecată a celor doi fotbaliști pe motiv de agresiune sexuală și vătămare corporală.
Bărbatul a distribuit un interviu pe rețelele sociale în care afirmă că a trecut cu bine această perioadă dificilă în care cazul său a fost mediatizat. S-a concentrat doar pe munca sa și „zgomotul exterior” nu l-a afectat deloc chiar dacă riscă 10 ani de închisoare.
Starul celor de la Elche a reacționat în forță la solicitarea Parchetului de a-l trimite în spatele gratiilor 10 ani. A publicat un interviu în care se arată „liniștit” și că are dorința de a ajunge cât mai rapid la proces pentru a-și demonstra nevinovăția.
Declarația fotbalistului a fost făcută în urmă cu două luni, iar acum a distribuit-o pe rețelele sociale la doar câteva ore după ce Parchetul Provincial din Valencia a confirmat cererea de 10 ani și 6 luni de închisoare. E acuzat de agresiune sexuală și vătămare corporală, după ce o femeie pe care a cunoscut-o într-un club a depus plângere.
„Etapa de instruire a fost foarte pozitivă. Acum așteptăm actul de acuzare. Acest lucru implică o pedeapsă, dar eu sunt foarte liniștit. Abia aștept să ajung la proces și nevinovăția mea se va demonstra. Acest lucru implică o pedeapsă, dar eu sunt foarte liniștit”, a precizat Rafa Mir.
Conform actului de acuzare, Parchetul solicită 9 ani de închisoare pentru infracțiunea de agresiune sexuală, și 18 luni pentru cea de vătămare corporală. Se mai solicită ca bărbatul să nu aibă drept de comunicare cu victima timp de 10 ani. De asemenea, riscă interzicerea unei profesii sau activități care implică contactul cu persoane minore, plus supraveghere judiciară timp de 7 ani după executarea pedepsei.
Prietenul său, Pablo Jara, ar putea scăpa doar cu 4 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și o amendă de 1.350 de euro, plus despăgubiri de 6.280 de euro. Mir ar mai putea fi obligat la plata unei despăgubiri de 74.000 de euro.