Acasa » Diverse » Florin Talpan pune tunurile pe Ionuț Moșteanu: „Are bube în cap. Trebuie să răspundă penal!”

EXCLUSIV Florin Talpan pune tunurile pe Ionuț Moșteanu: „Are bube în cap. Trebuie să răspundă penal!”

Cosmin Olteanu
11 feb. 2026, 18:00, Diverse
Florin Talpan pune tunurile pe Ionuț Moșteanu: „Are bube în cap. Trebuie să răspundă penal!”
Colaj ProSport

Florin Talpan a lansat atacuri dure la adresa lui Ionuț Moșteanu, fostul ministru al Apărării.

Ionuț Moșteanu a condus Ministerul Apărării timp de doar cinci luni, mandat încheiat prin demisie, pe fondul controverselor privind studiile sale. În scurta perioadă petrecută la conducerea MApN, Moșteanu a decis, printre altele, înlocuirea lui Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu de la comanda Clubului Sportiv al Armatei cu Eduard Danilof.

Florin Talpan îl pune la zid pe Ionuț Moșteanu

Florin Talpan a avut un discurs extrem de dur la adresa lui Ionuț Moșteanu, susținând că, odată cu demisia fostului ministru, ar fi trebuit să plece și actualul comandant al CSA Steaua. Totodată, acesta consideră că Moșteanu ar trebui „să răspundă penal” pentru deciziile luate în perioada în care a condus Ministerul Apărării.

„Văd că s-a lăsat moartă chestia cu Moșteanu. Păi, nu trebuie să răspundă penal pentru ceea ce a făcut? Pentru că el l-a adus cu mare tam-tam pe așa-zisul comandant din ziua de astăzi, sub comanda căruia treburile merg din ce în ce mai rău la club. Nu trebuiau să demisioneze împreună? Nu Moșteanu l-a prezentat la minister? Ce măsuri s-au luat? Păi, cum adică, se acoperă? Că el l-a adus pe așa-zisul comandant.

Moșteanu l-a adus, în condițiile în care eu aveam raport acolo în care îi spuneam toate neregulile. Moșteanu, când a venit la CSA, s-a ascuns de mine. Îmi spunea cineva că a zis: «Vai, dar să nu fie Talpan pe aici, să dau ochii cu el».

Danilof a fost pus de către un ministru care ați văzut și dumneavoastră ce bube în cap are! Moșteanu trebuie să răspundă penal”, a declarat Florin Talpan, în exclusivitate, pentru ProSport.

Victor Pițurcă, nemulțumit de schimbarea comandantului CSA Steaua

Într-o declarație recentă, Victor Pițurcă și-a exprimat regretul pentru faptul că în funcția de comandant al CSA nu a fost păstrat Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, despre care a spus că „era un om care își dorea mult să facă ceva pentru Steaua”.

„(n.r. comandantul Stelei a mai avansat în încercarea de a obține dreptul de promovare?) Nu, pentru că nu depinde de comandant. Am văzut că s-a schimbat comandantul clubului. Fostul comandant era un om care își dorea mult să facă ceva pentru Steaua. Am regretat schimbarea lui.

Steaua are de suferit și suporterii care sunt apropiați de echipă și care își doresc atât de mult să revină în prim-planul fotbalului”, spunea Victor Pițurcă, la începutul lunii decembrie, pentru ProSport.