Fiul lui Gino Iorgulescu a provocat un accident oribil, soldat cu un mort. Iorgulescu jr. este internat în spital | UPDATE De unde venea Mario | GALERIE FOTO de la locul tragediei

Fiul lui Gino Iorgulescu a provocat un accident oribil, soldat cu un mort. Iorgulescu jr. este internat în spital | UPDATE De unde venea Mario | GALERIE FOTO de la locul tragediei
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE | Potrivit cancan.ro, Mario Iorgulescu se întorcea de la o partidă de poker. „Acest lucru se confirmă și de imaginile postate de tânăr pe rețelele de socializare. De altfel, aceleași surse ne-au mai declarat că fiul președintelui LPF ar fi consumat, pe lângă alcool, și substanțe interzise”, se arată pe cancan.ro.

UPDATE |  Comunicatul Poliție despre accidentul lui Mario Iorgulescu: „În jurul orei 03:00, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe Șos. Chitilei dinspre DNCB către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus din sens opus de un bărbat în vârstă de 24 ani.

În urma impactului, ambele autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile, iar primul dintre ele a luat foc la compartimentul motor.

Din accident, a rezultat decesul conducătorului aflat în al doilea auto, după manevre de resuscitare și rănirea gravă a celuilalt conducător auto, care a fost transportat la Spitalul Elias, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”.


Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, a provocat un teribil accident de mașină în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Șoseaua Chitilei, tragedia soldându-se cu moartea unui om. Iorgulescu junior, aflat la volanul unuui bolid Aston Martin, a fost și el rănit, fiind transportat duminică dimineață la Spitalul Elias, din Capitală, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție.

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că în jurul orei 03.00, un șofer în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani. După impact, ambele mașini au ieșit de pe carosabil, iar prima dintre ele a luat foc la compartimentul motor.

În accident a murit șoferul din cel de-al doilea autoturism, iar conducătorul auto care a provocat accidentul a fost rănit grav și transportat la Spitalul Elias, acestuia fiindu-i recoltate și probe biologice.

Surse din Poliție au declarat pentru MEDIAFAX că șoferul care a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat pe contrasens, provocând practic impactul, este Mario Iorgulescu, fiul actualului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu.

În trecut, Iorgulescu junior a mai avut probleme cu legea, notează Cancan. El a fost reținut în 2016, împreună cu alți 9 indivizi, sub acuzația că a sechestrat și a torturat un om pentru a-l sili să-și retragă o plângere penală. 

GALERIE FOTO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI PRODUS DE FIUL LUI GINO IORGULESCU (Foto – Cancan și facebook)

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare