La câteva ore de la decesul fratelui său consangvin, fiul cel mare al lui Ionel Ganea a transmis un mesaj sfâșietor.
O tragedie a avut loc în familia lui Ionel Ganea. Fiul de doar 2 ani al fostului internațional român s-a stins din viață la o lună de la teribilul accident în care a fost implicat.
Băiatul a stat în comă din momentul accidentului, iar medicii i-au dat șanse foarte mici de supraviețuire. Vineri a fost anunțată cumplita veste: s-a stins din viață băiatul lui Ganea.
Pe 9 mai a avut loc un accident rutier în care a fost implicat Ionel Ganea. Pe scaunul din dreapta se afla băiatul său, în vârstă de doi ani. Acesta nu purta centură, iar în urma impactului violent cu o mașină aflată la marginea drumului a suferit un traumatism cranio-cerebral sever. Nenorocirea s-a întâmplat între localitățile Hurez și Făgăraș, în județul Brașov.
Copilul a fost grav rănit și a ajuns de urgență la Spitalul Județean Târgu Mureș. A rezistat în comă timp de patru săptămâni, însă loviturile au fost foarte grave și în cele din urmă a cedat lupta și s-a stins din viață la doar doi ani.
Toată familia lui Ganea este în stare de șoc de vineri seară. „Sufletul pur” și cel mai tânăr membru al familiei s-a stins din viață înainte de a se bucura cu adevărat de tot ce îl înconjoară. George Ganea a transmis un mesaj sfâșietor la câteva ore de la tragicul eveniment.
„De când ai venit pe lume tatăl nostru și mama ta Monica au fost cei mai fericiți, din prima zi de când te-ai născut au fost non-stop cu tine, au avut grijă de tine și ți-au oferit tot ce-au avut ei mai bun, ai plecat prea repede dintre noi dar ne-ai adus familia mai aproape ca niciodată, te vom iubi pentru totdeauna. Dumnezeu să aibă grijă de tine suflet pur, nu o să te uităm niciodată”, a scris George Ganea pe Instagram.
Accidentul în urma căruia s-a stins din viață mezinul familiei Ganea a fost provocat chiar de Ionel Ganea. Într-un moment de neatenție, acesta s-a izbit de o mașină staționată pe partea carosabilă. În urma testelor de alcoolemie ambii șoferi au ieșit negativ, dar Ionel Ganea riscă acum să facă între 2 și 7 ani de închisoare cu executare pentru ucidere în culpă.
„Fiind reglementată între 2 și 7 ani, probabil că va fi cu recunoaștere și o să-i dea un an de zile cu suspendare”, a spus avocatul Adrian Cuculis pentru wowbiz.ro.