Alessia Năstase, fiica legendarului Ilie Năstase, vrea să dea o adevărată lovitură de business și să facă avere la Paris, acolo unde tătăl său a scris istorie în 1973.
Tânăra în vârstă de 22 de ani este extrem de pasionată de modă și a decis să deschidă un magazin cu o colecție de haine inspirată din cariera faimosului ei părinte.
Fata fostului mare tenismen Ilie Năstase, vrea să agonisească avere la Paris, acolo unde celebrul său tătăl său a câștigat Roland Garros în anul 1973. Tânăra este pasionată de modă și este hotărâtă să lanseze o colecție de haine inspirată din cariera lui „Nasty”.
Mai mult decât atât, are de gând să deschidă un magazin în inima capitalei Franței, acolo unde fostul jucător de tenis este iubit și apreciat, iar el, la rându-i, se simte excelent ori de câte ori vizitează Parisul.
„În primul rând, ne place să lucrăm împreună şi ne-am decis să continuăm proiectul cu Nasty Tennis Club – aşa s-a numit prima colecţie – pentru a-l duce puţin mai departe şi a ne pune mai mult stilul nostru personal.
Mi-ar plăcea să avem şi o abordare foarte internaţională. Tata este extrem de iubit în Franţa, şi mi-ar plăcea ca magazinul să fie acolo sau să aibă şi un public din această ţară. Când am fost eu la facultate acolo, Bogdan venea des să mă viziteze şi ne inspiram din ceea ce vedeam pe stradă.
Mi se pare că există foarte multă istorie acolo şi cred că tata s-a simţit extrem de bine, mai ales la Roland Garros. Când am fost acum un an, m-am întâlnit şi cu Manssour, iar întâlnirea mi-a adus aminte de tata şi de copilărie”, a declarat Alessia Năstase, conform orangesport.ro.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FIlie-Nastase-amendat-cu-3.000.000-de-dolari-Fratele-legendei-a-spus-cum-a-pierdut-banii-1400x788.jpg)
SPORT PICTURES
Ilie Năstase a fost căsătorit până în momentul de față de cinci ori. Are și tot atâția copii! Alături de Dominique Graza, prima sa soție, „Nasty” are o fiică, pe Nathalie, apoi, alături de cea de-a doua soție, Alexandra King, Ilie a adoptat adoptat doi copii, pe Nicholas și pe Charlotte. Celebrul fost tenismen le are pe Alessia și pe Emma Alexandra din mariajul cu cea de-a treia soție, Amalia Teodorescu.
„Cred că ştim cu toţii de unde a pornit acronimul Nasty şi cine a fost posesorul de drept al acestui nume. Clar că, pe lângă potrivirea literelor, a fost un om cu un tupeu frumos, un nebun frumos al sportului”, a mai spus Alessia pentru sursa citată.