Acasa » Diverse » Esența vitalității extraordinare pe care Victor Pițurcă o are la 69 de ani: „E sfântă pentru mine”

Esența vitalității extraordinare pe care Victor Pițurcă o are la 69 de ani: „E sfântă pentru mine”

Andrei Preotu
15 nov. 2025, 09:18, Diverse
Esența vitalității extraordinare pe care Victor Pițurcă o are la 69 de ani: „E sfântă pentru mine”
Foto: ProSport

Victor Pițurcă arată foarte bine și la aproape 70 de minute! Tehnicianul a mărturisit că merge zilnic la plimbare pentru a se menține în formă.

Din punct de vedere fizic, Pițurcă este foarte mulțumit de modul în care stau lucrurile.

Victor Pițurcă, în formă maximă la aproape 70 de ani: „Plimbare este sfântă pentru mine!”

De o bună bucată de timp, Victor Pițurcă nu mai antrenează. Totuși, tehnicianul urmărește tot ce mișcă în fotbal și își face timp și pentru o plimbare scurtă în fiecare zi.

Cu siguranță, Pițurcă va renunța însă la o plimbare sâmbătă seara, atunci când România va juca un meci foarte important în fața Bosniei lui Dzeko.

„În fiecare zi merg la plimbare. Plimbarea este sfântă pentru mine. Fizic mă simt foarte bine. Anii sunt cei care sunt”, a spus Pițurcă, într-o intervenție pe care a avut-o la Sport Total FM.

Victor Pițurcă, pus pe glume: „Aș putea să mai joc 15-20 de minute!”

În plus, Victor Pițurcă a mărturisit că ar mai putea să și joace în jur de 20 de minute, semn clar că are și un moral foarte bun.

Recent, patronul celor de la Sănătatea Cluj a intrat pe teren la Craiova, într-un meci pierdut de echipa din Liga 3 în grupele Cupei României. Aurelian Ghișa are 61 de ani și a mai evoluat pentru Sănătatea în această competiție.

„Cred că aș putea să mai joc și eu 15-20 de minute, nu cred că ar fi problemă (n.r. râde)”, a mai afirmat fostul selecționer al României.

Victor Pițurcă: „Aș fi atras să antrenez undeva în Golf!”

Victor Pițurcă susține că deocamdată nu s-a retras din cariera de tehnician, dar a subliniat că ar mai fi tentat să antreneze doar în Golf, acolo unde vremea este una excelentă, iar temperaturile sunt ridicate.

„Aș fi atras să antrenez undeva în Golf, la căldură, la soare”, a mărturisit Pițurcă, tehnician care a fost ultima oară pe banca Universității Craiova.

Recent, Valeriu Răchită a subliniat că Pițurcă nu duce lipsă de propuneri.

„Pițurcă este sunat săptămânal de agenți din țările arabe. Dar de la echipe din acestea, Al Orubah, Al Raed sau mai știu eu care. Spunea Șumi că are ofertă de la Damac, echipă unde a fost Contra. Păi înainte de a-l suna pe Șumi, cu o zi înainte l-au sunat pe Victor Pițurcă și a declinat oferta”, a dezvăluit Valeriu Răchită, pentru ProSport.