Acasa » Diverse » „Ea a fost prima care l-a trădat”. Omul care l-a păzit pe Ceaușescu a dezvăluit cine l-a „vândut”, ce rol a avut Elena Ceaușescu și cum URSS știa că Iliescu îi va lua locul cu doi ani înainte

„Ea a fost prima care l-a trădat”. Omul care l-a păzit pe Ceaușescu a dezvăluit cine l-a „vândut”, ce rol a avut Elena Ceaușescu și cum URSS știa că Iliescu îi va lua locul cu doi ani înainte

26 aug. 2025, 15:09, Diverse
„Ea a fost prima care l-a trădat”. Omul care l-a păzit pe Ceaușescu a dezvăluit cine l-a „vândut”, ce rol a avut Elena Ceaușescu și cum URSS știa că Iliescu îi va lua locul cu doi ani înainte
FOTO: Mediafax

Milionarul Gigi Nețoiu (66 de ani), fost acționar la Dinamo, a făcut dezvăluiri incendiare în legătură cu Nicolae Ceaușescu, pe care l-a păzit în ultimii ani ai regimului comunist, dar și despre rolul pe care Elena Ceaușescu l-a avut cu puțin timp înainte de căderea comunismului în România și preluarea puterii de către Ion Iliescu.

Potrivit declarațiilor lui Nețoiu, schimbare de regim era cunoscută încă din 1987, fiind deja vehiculat numele lui Ion Iliescu, care ar fi avut acceptul Uniunii Sovietice, condusă la acel moment de Mihail Gorbaciov.

Ion Iliescu a fost primul președinte al României post-decembriste, fiind ales liber în 20 mai 1990, încă din primul tur, cu o majoritate covărșitoare, de peste 85% din voturile exprimate. Iliescu a avut încă două mandate de președinte, 1992-1996 și 2000-2004. Fostul președinte Ion Iliescu a murit pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani, după aproape două luni de spitalizare, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Dezvăluiri legate de venirea lui Iliescu la conducerea României 

Gigi Nețoiu a fost cadru al Securității în perioada 1985-1989, iar printre misiunile sale s-a aflat aceea de a-l păzi pe Nicolae Ceaușescu atunci când acesta se deplasa prin București.

Cel care și-a anunțat candidatura la alegerile parțiale de la Primăria Capitalei a făcut mărturisiri legate de trădarea lui Ceașescu, precum și rolul pe care l-a avut soția acestuia în privința căderii regimului. De altfel, susține Nețoiu, venirea lui Ion Iliescu la conducerea țării a fost știută cu doi ani înainte să se intâmple, iar URSS își dăduse deja acordul în acst sens, fiind doar o chestiune de timp.

„În momentul acela ne-au trecut pe toți în rezervă, că noi, Securitatea, aparțineam de Ministerul de Interne. Acum ar trebui să fiu puțin supărat pe domnul Iliescu. Pentru că noi îl urmăream și ne-am purtat foarte frumos cu domnul Iliescu. Pentru că știam agenții care erau toți racolați și luptau la dărâmarea sistemului.

Iar după cea mai importantă vizită, când a venit domnul Gorbaciov înainte cu, cred că, un an jumătate sau doi, toată lumea știa că următorul (n.r. după Nicolae Ceaușescu), fiind coleg, o să fie domnul Iliescu. Deci și cu acceptul URSS-ului s-a făcut această schimbare și venirea domnului Iliescu”, a declarat Gigi Nețoiu, pentru Fanatik.

Cine l-a trădat pe Nicolae Ceaușescu

În ceea ce o privește pe Elena Ceaușescu, aceasta era foarte implicată în deciziile pe care le lua Nicolae Ceaușescu, iar potrivit lui Nețoiu ar fi avut o influență negativă asupra dictatorului.

„S-a bazat pe securitate și pe popor. Dar el nu a crezut informațiile pe care le-a avut. Și aici cred că a intervenit doamna Ceaușescu. Ea cred că a avut o influență negativă asupra lui. (…) El a crezut că totuși e o chestie pașnică. Dacă o fi o schimbare, să fie una pașnică”, a mai spus Gigi Nețoiu, care a subliniat cine s-a aflat printre trădătorii lui Ceaușescu, dar mai ales cine a făcut primul pas în acest sens.

„ Ca drept dovadă, el nu s-a așteptat să fie omorât. Când a început la Universitate (n.r. Revoluția) noi am primit ordin să retragem armamentul, l-am predat și am plecat acasă, n-am participat. Iar el s-a bazat foarte mult pe armată, popor, securitate, care-s de partea lui. Prima care a trădat a fost armata. Cam așa s-a scris istoria”, a mai spus Gigi Nețoiu.