George Dănuț Ganea (26 de ani), băitaul cel mare al fostului internațional Ionel Ganea (51), a scris despre drama sufletească prin care trece tatăl său.
Fiul cel mic al lui Ionel Ganea și fratele lui George s-a stins din viață la aproximativ o lună de zile distanță după un accident auto în care a fost implicat.
George Ganea, fotbalist legitimat în prezent la Ujpest FC, în Ungaria, a realizat o postare cutremurătoare pe rețelele de socializare în care a scris despre drama ce i-a lovit de curând familia.
Tatăl său, fostul internațional Ionel Ganea, și fratele său cel mic, în vârstă de doar doi ani, au fost implicați într-un grav accident rutier la data de 9 mai 2025.
Cel mic a suferit un traumatism cranio-cerebral grav și a fost resuscitat la fața locului. Ulterior, după ce a fost transportat la spital, copilul a fost supus unei intervenții chirurgicale complicate și plasat la terapie intensivă.
Prognosticul medicilor a fost unul foarte rezervat încă de pe atunci și, din păcate, la o lună după accidentul teribil, fiul lui Ionel Ganea a murit.
Ioan Alexandru a părăsit lumea la vârsta de doar doi ani și și-a lăsat întreaga familie cu sufletul răvășit.
George Dănuț Ganea, care mai are o soră, pe Ioana Maria, a rememorat câteva episoade emoționante pe care și le-a amintit cu fratele lui cel mic, după care a lansat un apel public. Atacantul i-a rugat pe toți cei care l-au judecat și îl judecă în continuare pe tatăl său, pentru că s-a aflat la volan în ziua accidentului, să înceteze, pentru că nu fac decât să creeze și mai multă suferință familiei, în special lui Ionel Ganea:
Și pentru lumea care îi judecă sau i-au judecat e de ajuns ca trebuie să trăiască cu suferința asta toată viața, așa ca va rog nu-i mai judecați pentru ca doar Dumnezeu poate face asta”, a scris George Ganea, pe pagina sa de Instagram.
Trecut prin toate selecționatele de tineret ale României, George Ganea a traversat în ultimii ani o perioadă nu tocmai bună în cariera de fotbalist.
După ce s-a întors din Italia, unde a reprezentat secțiile de tineret ale celor de la Entella și AS Roma, atacantul a semnat inițial cu CFR Cluj, însă nu a rezistat mult și în februarie 2019 a ajuns sub comanda lui Gică Hagi, la malul mării.
„Regele” i-a oferit mai multe șanse la Constanța și l-a trimis și sub formă de împrumut la echipe precum FC Argeș sau FC U Craiova, însă fără prea mare succes pentru George Ganea.
În cele din urmă, în iulie 2023, băiatul cel mare al lui Ionel Ganea a semnat cu Ujpest FC, din Ungaria.
Dacă la sezonul de debut a contribuit cu 4 pase decisive într-un total de 26 de meciuri, în stagiunea 2024 – 2025 nu s-a mai descurcat la fel de bine și a jucat în doar 4 partide, fără să contribuie cu vreo reușită notabilă pe plan ofensiv.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui George Ganea este de 150.000 de euro.