Două iranience din echipa națională au dispărut, iar cinci dintre ele au cerut azil politic în Australia, imediat după ce echipa Iranului a fost eliminată de la AFC Women’s Asian Cup.
Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că cinci sportive se află deja sub protecția poliției din Australia, după ce au refuzat să se întoarcă în țara natală.
Cinci jucătoare din echipa națională feminină de fotbal a Iranului au părăsit cantonamentul și au cerut refugiu în Australia, după ce au fost criticate dar și amenințate în țara natală pentru că au refuzat, săptămâna trecută, să cânte imnul de stat, chiar înaintea unei partide din Cupa Asiei, competiție care se desfășoară în Australia.
Fiul fostului Șah al Iranului, Reza Pahlavi, emblemă a opoziției de la Teheran, care în prezent se află în exil la Washington, a solicitat autorităților australiene să le ofere azil jucătoarelor, întrucât gestul lor a fost interpretat ca un protest față de regimul teocrat de la Teheran.
Donald Trump, președintele SUA, a intervenit și a precizat că țara lui le va primi pe sportivele din Iran, în cazul în care Australia nu o va face.
„Australia comite o greșeală umanitară teribilă prin faptul că permite ca echipa națională feminină de fotbal a Iranului să fie forțată să se întoarcă în Iran, unde cel mai probabil vor fi ucise. Nu faceți acest lucru, domnule prim-ministru, acordați-le AZIL. Statele Unite le vor primi dacă dumneavoastră nu o veți face”, a scris, luni, președintele SUA, Donald Trump, te rețeaua sa, Truth Social.
Donald Trump a revenit ulterior și a precizat că a purtat o discuție cu prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese. Președintele SUA a declarat că țara care găzduiește competiția de fotbal le va acorda sprijinul necesar sportivelor.
Între timp, acestea se gândesc la familiile pe care le au în Iran, care sunt amenințate. Astfel, ar exista jucătoare care iau în calcul o întoarcere în țară, pentru a reuși să își protejeze rudele de eventualele pedepse.
„Tocmai am vorbit cu prim-ministrul Anthony Albanese, din Australia, despre echipa națională feminină de fotbal a Iranului. Este implicat! Cinci dintre ele au fost deja îngrijite, iar restul sunt pe drum. Unele, însă, simt că trebuie să se întoarcă pentru că sunt îngrijorate de siguranța familiilor lor, inclusiv de amenințările la adresa acestor membri ai familiei dacă nu se întorc. În orice caz, prim-ministrul face o treabă foarte bună în această situație destul de delicată. Dumnezeu să binecuvânteze Australia!”, a declarat Donald Trump.