Acasa » Diverse » Donald Trump, controversă majoră! Vrea să accepte „Palatul zburător”, avionul privat de un lux opulent pe care familia regală din Qatar i-l face cadou pentru a deveni Air Force One

Donald Trump, controversă majoră! Vrea să accepte „Palatul zburător”, avionul privat de un lux opulent pe care familia regală din Qatar i-l face cadou pentru a deveni Air Force One

Andrei Ducman
12 mai 2025, 15:33, Diverse
Donald Trump, controversă majoră! Vrea să accepte „Palatul zburător”, avionul privat de un lux opulent pe care familia regală din Qatar i-l face cadou pentru a deveni Air Force One
Foto: Profimedia (12.05.2025)

Donald Trump se află în mijlocul unei controverse majore. Președintele Statelor Unite ale Americii e tentat să accepte un avion privat de lux, cadou pe care familia regală din Qatar vrea să i-l ofere pentru a deveni Air Force One.

De la instalarea în scaunul de președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a avut parte de mai multe controverse.

Donald Trump, cadou controversat de la familia regală din Qatar

Donald Trump ar accepta un avion de lux de la familia regală din Qatar pentru a fi folosit în celebra divizie Air Force One. Jurnaliștii americani dezvăluie că acest cadou ar putea fi cel mai scump primit vreodată de un președinte al SUA.

Laura Loomer, o femeie politician din anturajul lui Donald Trump crede că acest dar ar putea fi o pată pe administrația președintelui, întrucât familia regală din Qatar „a sponsorizat raiduri iraniene în Hamas și Hezbollah, care au omorât din membrii US Service”.

Comitetul Democratic Național crede că Trump își folosește puterea în scopuri personale. Aceștia caracterizează situația drept „ilegală”, iar „corupția e văzută cu ochiul liber”.

Ar fi legal ca Donald Trump să primească în dar avionul de lux

Președintele SUA nu este mulțumit de standardele pe care le impune celebra divizie aeriană Air Force One, astfel că ar dori să o îmbunătățească.

Trump a făcut un tur al avionului în luna februarie, atunci când a aterizat pe Palm Beach International Airport, în SUA. Deși anturajul apropiat al familiei qatareze a dezvăluit că nu era în plan să i se ofere avionul acestuia, situația s-a schimbat radical.

Pam Bondi, unul dintre apropiații lui Trump, și David Warrington, un avocat de top al Casei Albe, au făcut o analiză și au ajuns la concluzia că acest cadou este perfect legal. De asemenea, este în regulă ca acesta să îl primească și să îl folosească în scopurile călătoriilor sale prezidențiale.

De la preluarea noului mandat, Donald Trump a fost prins în mai multe controverse, printre care schimbarea numelui Golfului Mexic în Golful Americii, declarații privind ocuparea cu forța militară a Groenlandei, în cazul în care Danemarca nu dorește să o vândă, dar și propuneri legislative tot mai dure asupra imigranților.