Acasa » Diverse » „Dobrin s-a îmbătat pe avion şi a făcut scandal”. Fostul coleg al „Gâscanului” a dezvăluit de ce nu a jucat acesta la Campionatul Mondial din Mexic 1970

„Dobrin s-a îmbătat pe avion şi a făcut scandal”. Fostul coleg al „Gâscanului” a dezvăluit de ce nu a jucat acesta la Campionatul Mondial din Mexic 1970

04 mai 2025, 14:26, Diverse
"Dobrin s-a îmbătat pe avion şi a făcut scandal". Fostul coleg al "Gâscanului" a dezvăluit de ce nu a jucat acesta la Campionatul Mondial din Mexic 1970
MediaFax, 04.05.2025

Emeric Dembrovschi a dezvăluit de ce Nicolae Dobrin a ratat Mondialul din Mexic, privindu-l din tribune, deși era vedeta echipei.

Antrenorul Angelo Niculescu l-a lăsat în afara lotului, învinovățindu-l că nu se antrena serios și că pierdea nopțile, ajungând târziu la hotel.

Fostul coleg al „Gâscanului” a dezvăluit de ce acesta nu a jucat la Campionatul Mondial din Mexic

După 55 de ani, Emeric Dembrovschi a dezvăluit motivul pentru care „Gâscanul” nu a jucat în Mexic deși era unul dintre cei mai valoroși jucători. „Prințul din Trivale” nu a jucat niciun minut la CM 1970, fiind ținut în afara lotului deoarece nu se antrena corespunzător și pierdea nopțile:

„Eu nu pot să vă spun decât ce știu, ce am văzut. Sincer, la decolarea spre Mexic, Dobrin era titular în compartimentul ofensiv al naționalei, alături de Lucescu, de mine și de Dumitrache. Dar pe avion a băut cam mult, s-a îmbătat și a început să facă scandal. Îi înjura pe șefii federației, chiar și pe nea Angelo, antrenorul, îi amenința că îi dă el jos din funcții, lucruri d-astea.

El avea și spate, că era susținut de presă, de Eugen Barbu și de Fănuș Neagu, care săreau imediat, că de ce nu joacă Dobrin. Ăsta a fost primul episod. La hotel sau pe timpul șederii noastre acolo, nu mai știu. S-au zis multe, că bea, că pleca din cantonament, dar nu l-am văzut vreodată beat pe acolo. Apoi, a mai fost și problema de acomodare cu clima, cu condițiile.

La meciurile de pregătire din Mexic, sau la antrenamente, Dobrin stătea numai în cercul de la mijlocul terenului. Nu putea să alerge. Știu cum e, că mi s-a întâmplat și mie cu un an înainte, în turneul din Brazilia, când ceream schimbarea în minutul 20. Nu reușeam să stau pe picioare, îmi venea să mă las de fotbal. Așa a pățit și Dobrin. Era el un fotbalist imens, dar era totuși un om. Și atunci s-a pus problema să joace cine poate, cine rezistă, cine e capabil să alerge, să facă față.

Amintește-ți, era grupa aia groaznică, cu Anglia, campioana mondială en titre, cu Cehoslovacia, viitoare campioană europeană, cu Brazilia, cea care a câștigat titlul mondial la acea ediție. Eu cu Dobrin m-am înțeles foarte bine, ne respectam, nu am avut niciodată probleme. Poate cu el în teren am fi fost și mai puternici. Dar totul e istorie, au trecut 55 de ani”, a declarat Emeric Dembrovschi, conform GSP.

Parcursul României la Campionatul Mondial din 1970

Naționala României a debutat la Guadalajara contra deținătoarei titlului mondial, Anglia. Britanicii s-au impus cu 1-0, prin reușita lui Geoff Hurst. A urmat un meci tensionat cu Cehoslovacia, în care „tricolorii” au revenit spectaculos după 0-1, câștigând cu 2-1 grație golurilor semnate de Sandu Neagu și Florea Dumitrache, de la punctul cu var.

Ultimul meci din grupă, contra Braziliei, România a reușit să le țină piept granzilor. Sud-americanii au condus prin golurile înscrise de Pele și Jairzinho, dar România a redus din diferență prin Florea Dumitrache, care a demonstrat că tabăra noastră nu se lasă mai prejos. După pauză, Pelé a făcut dubla, iar astfel brazilienii conduceau cu 3-1, însă Emerich Dembrovschi a închis tabela cu un nou gol pentru România, stabilind scorul final: 3-2 pentru Brazilia.