Dezvăluiri cu privire la lupta dintre Mircea Badea și „Tedi”. Organizatorul a dat cărțile pe față: „Competiția a avut drept scop promovarea kickboxingului”

Dezvăluiri cu privire la lupta dintre Mircea Badea și "Tedi". Organizatorul a dat cărțile pe față: "Competiția a avut drept scop promovarea kickboxingului"
Mircea badea pariază la alegerile prezidențiale din SUA pe donald trump

Promotorul Cristian Iordache, omul care a organizat gala în care Mircea Badea a fost făcut KO de „Tedi”, a vorbit despre condițiile în care s-au luptat cei doi.

„Competiția a avut drept scop promovarea kickboxingului. Numărul mare de participanți, atât copii, cât și seniori, arată fără doar și poate că evenimentul a fost unul de succes. Primăria Sectorului 4 nu a fost implicată. Nu a existat finanțare din banii publici ai acesteia. Cei doi sportivi s-au înscris în competiție ca oricare alt sportiv, la categoria lor de vârstă, Senior-open. Fiind amândoi sportivi legitimați, cu vize medicale sportive, au primit acceptul de a participa la competiție.

Caracterul luptei a fost unul oficial. Declarațiile ulterioare ale celor doi, precum și dezbaterile publice pe seama acestora, nu pot fi puse în sarcina clubului pe care îl reprezint. Singurul nostru interes a fost și va rămâne sportul și nimic altceva”, a spus Cristian Iordache, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.

Prezentatorul postului Antena 3, Mircea Badea, a fost făcut KO, după cinci secunde. Celebrul motocilist Teodor „Tedi” Emi a fost cel care l-a pus la podea pe Mircea Badea.

Mircea Badea și „Tedi” s-au mai înfrunat și în 2014, când tot motociclistul a ieșit învingător. Conflictul dintre cei doi a pornit în 2014, când Mircea Badea l-a jignit pe „Tedi”. Motociclistul, care e și campion național de Muay Thai, l-a provocat pe Mircea Badea la un meci în ring. De fiecare dată, Mircea Badea a fost pus la pământ de „Tedi”, care a doua oară a părut dezamăgit că totul s-a sfârșit după doar cinci secunde.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]