Sorana Cîrstea (36 de ani), cea mai valoroasă jucătoare română de tenis a momentului, a vorbit, la 9 luni de la despărțirea de Alexandru Țiriac (50 de ani), despre lucrurile care o fac fericită.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea şi Alexandru Ţiriac s-au despărţit la jumătatea lunii februarie, după o relaţie de aproximativ 6 ani.
În tot acest timp, sportiva aflată pe locul 16 în clasamentul WTA a ajuns la concluzia că fericirea înseamnă să treci cu entuziasm de la un lucru mărunt la altul.
După ce a participat la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, unde a fost eliminată în turul 2 de Naomi Osaka, după 3-6, 6-4, 2-6, Cîrstea surprindea lumea tenisului.
Ea spunea, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru ProSport, că este ultima dată când participă la competiția de la Melbourne, deoarece vrea să se dedice familiei.
De-a lungul anului a confirmat că 2027 este ultimul ei an din carieră, iar acum, că se apropie momentul, a participat la un podcast realizat de fosta jucătoare Alison Riske.
Americanca s-a retras din tenis în 2023, iar acum realizează emisiunea „Made to moments” pentru pagine de Youtube WTA.
Concret, realizatoarea prezintă diferite fotografii sportivelor, iar acestea spun ce reprezintă imaginea pentru ele.
Întrebată cum i-au definit cariera obstacolele pe care le-a avut de-a lungul timpului, Sorana Cîrstea a dat un răspuns amplu.
„Câștigarea unor titluri importante reprezintă, desigur, succes, dar pentru mine succesul înseamnă și să faci ceea ce iubești.
Să te trezești în fiecare zi și să aștepți cu nerăbdare ziua respectivă sau munca pe care o faci. Să încerci să faci ceva mai bine decât ai făcut ieri și, de asemenea, să fii fericită.
Uităm adesea de acest aspect, iar succesul în viață înseamnă să fii fericită. La începutul carierei, nu sărbătoream niciodată micile progrese”, a dezvăluit Sorana Cîrstea.
Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis a momentului a vorbit și despre alt moment important al carierei, prima ei semifinală a unui turneu WTA.
S-a întâmplat pe 25 octombrie 2008, când românca a fost învinsă în penultimul act la Luxemburg de rusoaica Elena Dementieva cu 2-6, 2-6.
Anterior, Cîrstea le eliminase pe ucraineanca Yuliana Fedak cu 4-6, 6-2, 6-2, pe italianca Sara Errani cu 6-4, 6-4 și pe slovaca Daniela Hantuchova cu 7-6, 6-2.
„Nu voi uita niciodată că am pierdut semifinala de la Luxemburg în fața Elenei Dementieva. Aveam 17 ani. Ea era în top 10 mondial (n.r. – pe locul 5, mai precis).
Era prima dată când jucam o semifinală într-un turneu WTA (n.r. – Sorana era, deja, pe locul 39). Nu am vrut să ies din cameră timp de două zile.
Mama mă ruga să mergem la o cafea sau la o plimbare, dar eu refuzam să ies din cameră. Mi se părea o adevărată dramă.
Acum, desigur, mă bucur pentru fiecare meci, dar și o zi bună de antrenament este un lucru plăcut, la fel și o zi reușită alături de echipă.
Asta îmi oferă liniște sufletească și bucurie pentru a trece la următoarea etapă. De fapt, am citit ceva care m-a marcat profund.
E ca și cum… fericirea înseamnă să treci cu entuziasm de la un lucru mărunt la altul. așa văd eu lucrurile.
Suntem prea concentrați pe lucrurile mari, să câștigăm ceva anume, să atingem un anumit obiectiv, încât simt că fericirea ține, de fapt, de lucrurile mărunte… toate puse cap la cap”, a mai spus ea.