Denis Alibec, plătit să plece! Cât achită CFR Cluj din salariul său, chiar dacă atacantul s-a transferat | EXCLUSIV

Denis Alibec, plătit să plece! Cât achită CFR Cluj din salariul său, chiar dacă atacantul s-a transferat | EXCLUSIV
  • Publicat:

Adus cu statut de star în Gruia, la cererea lui Șumudică, Alibec părea transferul perfect la CFR, în vara anului trecut. Președintele de atunci, Marian Copilu și finanțatorul Neluțu Varga își puneau toate speranțele în cel ce părea vedeta din atac pe care clubul ardelean o căuta după retragerea lui Țucudean.

Doar că transferul s-a dovedit un eșec total. Alibec a marcat doar două goluri în tricoul campioanei, nu a ajutat deloc echipa în cupele europene, iar apoi s-a dovedit incompatibil cu Dan Petrescu, lucru ușor de anticipat de toată lumea.

Și toate acestea pe un salariu astronomic pentru Liga 1, de aproximativ 40.000 de euro/lună, în condițiile în care jucătorul era împrumutat.

Denis Alibec, plătit să plece! Cât achită CFR Cluj din salariul său, chiar dacă atacantul s-a transferat

CFR Cluj contribuie cu 5.000 de euro. Trei echipe îi achită salariul lui Alibec.

Campioana a cheltuit în jur de 250.000 de euro cu Denis Alibec, iar Neluțu Varga are toate motivele să fie nemulțumit de acest transfer. Asta pentru că echipa campioană nu l-a putut scoate de pe statul de plată pe atacant, chiar și după transferul acestuia.

Sursele Prosport spun că în cazul Denis Alibec s-a petrecut un lucru total neobișnuit. Pentru că Atromitos nu i-a putut susține tot salariul pe care CFR i-l plătea atacantului, ardelenii au fost de acord să contribuie și ei la suma lunară ce îi intră în cont atacantului, cu 5.000 de euro.

Astfel că Varga i-a plătit deja jucătorului în avans 30.000 de euro, spun sursele Prosport, doar ca să-l convingă să accepte oferta lui Atromitos.

Astfel că la salariul lui Alibec, din următoarele șase luni, contribuie trei cluburi: Atromitos, Kayserispor și CFR Cluj.

Compromis necesar în cazul lui Alibec

A fost compromisul acceptat de CFR Cluj pentru a scăpa de povara unuia dintre cele mai mari salarii din Liga 1. În caz contrar, clujenii riscau să nu mai găsescă o echipă care să-i preia împrumutul de la Kayserispor.

În această situație, Alibec ar fi rămas la Cluj până în vară, conform contractului semnat cu turcii anul trecut. Asta în condițiile în care Dan Petrescu nu se mai baza pe el.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele