Denis Alibec, atacantul de la Farul Constanța, a postat pe social media un mesaj special de ziua iubitei sale.
Gestul fotbalistului antrenat de Gică Hagi o va încânta pe fosta gimnastă la aerobic.
Denis Alibec nu a uitat-o pe Anca Surdu de ziua ei. Atacantul de la Farul Constanța i-a urat „la mulți ani” iubitei sale. „La mulți ani, iubire”, a fost mesajul postat de Alibec pe Instagram.
Anca Surdu, fostă gimnastă la aerobic atât în categoria „Trio feminin”, cât și în competițiile de grup, medaliată cu două medalii de aur și una de argint la Cancun, avea doar patru ani când a pășit pentru prima dată într-o sală de gimnastică.
„Este un lucru bun faptul că sportul de masă se poate dezvolta în nişte condiţii atât de prielnice. Sincer, dacă îmi aduc aminte de cantonamente, alergarea nu era partea mea preferată din antrenament.
Însă, cu timpul, mi-am schimbat perspectiva şi văd această formă de mişcare foarte naturală şi benefică. Plus că este foarte la îndemână. Ai nevoie doar de pantofi sport şi de un drum.
Am pășit prima oară într-o sală de gimnastică la vârsta de 4 ani, aveam destul de multă energie, iar părinții mei au fost de acord să o consum într-un mod mai productiv. Însă nu putem să vorbim încă de performanță la o vârstă atât de fragedă.
La 14 ani am descoperit gimnastica aerobică și m-am îndrăgostit din prima clipă de modul în care sunt îmbinate exercițiile de dificultate, grația mișcării și acompaniamentul muzical, drept pentru care am avut o ascensiune destul de rapidă.
După aproximativ un an, am fost selectată să fac parte din lotul național de juniori, în cadrul căruia am câștigat numeroase medalii pe plan mondial și european”, a scris Anca, pe site-ul ei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER