Petre Buduru a fost eliberat într-un dosar de corupție, iar motivele pentru care a fost lăsat liber sunt incredibile, dat fiind faptul că există probe că ar fi dat mită.
Fostul fotbalist și președinte de la Farul Constanța este implicat într-un dosar care mai vizează alte 19 persoane. Cel considerat a fi „mâna dreaptă” a miliardarului Ioan Niculae a reușit să scape de închisoare din motive incredibile precizate de judecători.
În numele lui Petre Buduru și a altor oameni de afaceri a fost deschis un dosar de corupție pe motiv că aceștia ar fi oferit mită unor funcționari din portul Constanța. Inițial, s-a solicitat arestarea preventivă a fostului fotbalist și a altor inculpați din dosar, însă judecătorii de la Curtea de Apel București au decis să îl lase liber.
Motivele sunt halucinante în ceea ce privește decizia luată de judecătorii Raul Alexandru Nestor și Cosmin Leancă. Cei doi recunosc că în mai multe cazuri există o gravitate ridicată a acuzațiilor sau că există suspiciuni rezonabile pentru comiterea faptelor de care sunt acuzați inculpații din acest dosar, dar nu există motive pentru plasarea acestora în arest la domiciliu sau preventiv.
În cazul lui Petre Buduru judecătorii precizează că acesta a dat bunuri și bani, dar nu e clar la cine urma să ajungă presupusa șpagă. De asemenea, Buduru a scăpat și pentru că are o „vârstă înaintată” (72 de ani).
”Deși se arată în referat care este scopul remiterii sumelor de bani către investigatorul cu identitate atribuită, se susține că banii și bunurile date cu titlu de mită ar fi fost plasați prin intermediul investigatorului, dar nu se precizează și cine este destinatarul final, respectiv funcționarul care ar fi trebuit să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu”.
Petre Buduru are un istoric bogat în fotbalul românesc. Omul de afaceri a făcut parte din administrația celor de la Dinamo și Farul Constanța, după ce a „pus ghetele în cui”. A fost și președinte al Consiliului de Administrație la Astra Giurgiu sub conducerea lui Ioan Niculae, cei doi fiind foarte apropiați.
Atunci când Ioan Niculae a fost la închisoare, Petre Buduru s-a implicat activ la echipa din Giurgiu investind bani pentru a susține activitatea. Totuși, clubul se afla într-o situație foarte dificilă financiar și ușor-ușor s-a stins după rezultatele remarcabile realizate în sezoanele 2015-2017 atunci când ajungea în cupele europene.