Marele jurnalist român Mircea M. Ionescu, stabilit de mai mulți ani în Statele Unite, a murit la vârsta de 81 de ani, cu puțin timp înaintea debutului finalei Cupei Mondialei
Jurnalismul românesc a pierdut un nou condei „greu”. Vestea decesului celui care a fost Mircea M. Ionescu a fost dată de Alin Buzărin.
Cu foarte puțin timp înaintea startului finalei Cupei Mondiale de fotbal, în care se întâlnesc Spania și Argentina, vestea decesului lui Mircea M. Ionescu a căzut ca un trăznet.
„Cu zece minute înaintea finalei Cupei Mondiale, o veste groaznică a abătut atenția de la New Jersey. S-a stins Mircea M. Ionescu! Odihnă veșnică, MMI!
Marele gazerar, dramaturg, om de cultură Mircea M. Ionescu (31.10.1945-,19.07.2026), este de astăzi încolo ce-a fost dintotdeauna. Legendă!
A fost imens, multilateral, plus, înainte de orice, un om extraordinar. Am avut privilegiul ca MMI să mă considere printre prietenii săi!
Dormi în pace? Da! Dar mai ales «bun găsit, dragi prieteni ai fotbalului», așa cum ne saluta el întotdeauna…”, a scris Alin Buzărin pe contul personal de facebook.
Scriitor, dramaturg și jurnalist, Mircea M. Ionescu a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București în anul 1969.
Este autorul a nu mai puțin de 38 de volume de teatru, eseuri, poezie, memorialistică, reportaje și cronică dramatică.
Piesele pe care le-a realizat ca dramaturg au fost montate în teatre din țară și Republica Moldova, Bulgaria, Austria sau Serbia. Lucrările lui au fost traduse în engleză, bulgară și sârbă.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociației Scriitorilor București, al Foreign Press Association (New York) și al Asociației Internaționale a Presei Sportive.
A fost director manager al Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu între 2010 și 2016 și a fost recompensat cu numeroase distincții de-a lungul timpului.
A primit Premiul Academiei Române pentru Dramaturgie, Premiul Uniunii Scriitorilor București, Premiul „Iosif Naghiu” pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor București sau Premiul „Cel mai bun spectacol din Balcani”, pentru piesa „Animalul, acest om ciudat”.
UNITER l-a recompensat cu Premiul pentru întreaga activitate în 2020, dar a mai primit Premiul „Opera Omnia” pentru întreaga activitate (2021), oferit de Uniunea Scriitorilor din România.
A avut două mari pasiuni, fotbalul și teatrul, dar dragostea pentru sport a căpătat-o în tinerețe, când a practicat rugby-ul.
„Aveam 16 ani, eram la Grivița Roșie, fiind coleg printre alții cu Victor Marinescu, Petrică Veluda, Ipsilante, viitori mari rugbyști cu care eram la același liceu.
Jucam uvertură, fentam bine și aveam viteză. Fusesem la un moment dat selecționat pentru naționala de juniori.
La un meci cu Dinamo II, din Divizia B, m-a remarcat cineva de la Știința Petroșani, care după meci, mi-a propus să mă transfer la Știința.
M-a asigurat că voi intra la facultate fără să dau examen. Mă și vedeam inginer-miner. A urmat un meci de antrenament noi cu echipa mare.
La o fază de atac, am trecut de un adversar, nu i-am uitat numele, Sebe. M-a urmărit, m-a prins cu palma de vârful bocancului, eu aflându-mă în plină alergare.
M-am prăbușit, căzând cu clavicula într-un stâlp de fier de pe margine, fracturându-mi-o. Nu le-am spus părinților, pentru că nu erau de-acord să practic asemenea sporturi dure.
Dar mai mult decât fractura mă durea că se dusese Petroșaniul. Peste ani mi-am dat seama că a fost mâna lui Dumnezeu.
„Poate că aș fi devenit inginer de mine și nu aș mai fi fost nici ziarist, nici scriitor, nici dramaturg”, povestea, Mircea M. Ionescu, pentru 100sport.