Acasa » Diverse » De ce nu poate Gabriela Szabo, ajunsă la 50 de ani, să se culce mai târziu de ora 22:00

De ce nu poate Gabriela Szabo, ajunsă la 50 de ani, să se culce mai târziu de ora 22:00

De ce nu poate Gabriela Szabo, ajunsă la 50 de ani, să se culce mai târziu de ora 22:00
FOTO Sportpictures

Ajunsă la 50 de ani, Gabriela Szabo, una dintre cele mai mari atlete din istoria României, spune că încă trăiește după un program strict.

Campioană olimpică și mondială, Szabo a vorbit despre rutina ei zilnică și a explicat de ce nu reușește să stea trează până târziu. Asta se aplică chiar și la evenimente importante sau dacă trebuie să urmească vreo competiție. 

Disciplina a ajuns reflex

Fosta sportivă afirmă că disciplina din anii de performanță s-a transformat într-un reflex. Se trezește constant la aceeași oră, începe ziua devreme și păstrează un ritm care o duce, inevitabil, spre culcare la 21:00-22:00. Chiar și atunci când își propune să „forțeze” programul, spune că organismul nu o lasă să treacă de acel prag.

În viața de zi cu zi, Gabriela Szabo își începe diminețile devreme, își păstrează ritualul format în perioada în care era în lotul național și își organizează timpul astfel încât seara să fie dedicată recuperării. Spune că, în jurul orei 21:00-22:00, intră automat în „modul de încheiere a zilei”, cu pregătirea pentru a doua zi și lectura de seară, un obicei pe care nu l-a abandonat.

Dincolo de programul strict, fosta campioană vorbește despre o viață construită pe stabilitate și control. Gătește zilnic și evită mesele „necontrolate” din oraș, tocmai pentru că, odată cu vârsta, metabolismul nu mai este același. Spune că mănâncă mai puțin decât în perioada în care făcea sport de performanță, dar fără să trăiască în restricții obsesive, preferând echilibrul.

În același timp, Szabo recunoaște că și-a păstrat și anumite repere personale. Spre exemplu, poartă în continuare culori în care se simte confortabil, evită tonurile stridente și rămâne fidelă unui stil clasic, fără excese, este stilul descris de fosta sportiva.

La aniversarea de 50 de ani, avută în noiembrie, Gabriela Szabo a spus că nu are regrete și că nu ar schimba nimic din traseul ei. Vorbește despre trecut ca despre o „poveste a vieții”, dar spune că acum încearcă să trăiască în prezent, fără să se agațe de ce a fost sau de ce va urma.

„Sunt la fel de perseverentă ca acum 30 de ani”

„Sunt la fel de perseverentă ca acum, nu știu, 30 de ani, 30 și ceva de ani, 40 de ani. Când mă trezeam la șase jumătate, la ora șapte eram la micul dejun, ieșeam la antrenament. Ei, la fel fac și acum, la șase jumătate, chiar șase, mă trezesc, ritualul de dimineață, cred că fiecare dintre noi avem un ritual al nostru, după care începe ziua propriu-zisă, la șapte jumătate ies din casă și mă mai întorc undeva seara la șase-șapte, iar la nouă, zece, cel târziu, aștept să mă duc în dormitor și să mă pregătesc pentru a doua zi. Bineînțeles, cu cartea, că mie îmi place foarte mult să citesc.

Ca sportivă am fost extrem de serioasă și serioasă sunt și astăzi. E probabil și lucrul care m-a caracterizat dintotdeauna, seriozitatea. Și disciplina. Pentru că altfel nu se poate… Nu poți să ajungi acolo, la nivelul de excelență la care am ajuns, decât datorită acestei discipline și acestei dorințe de a fi cea mai bună.

Este adevărat și deja vorbim foarte mult și foarte deschis, chiar și despre trăirile pe care le are un sportiv de excelență sau de performanță. Accentuez excelența față de performanță pentru că trăirile sunt un pic diferite față de un sportiv sau o persoană care face doar performanță. Trăirile unui sportiv, în zona asta la care ajunge să alerge pe marile arene ale lumii, trăirile sunt puțin diferite”, a spus ea, pentru GSP.

Parteneri
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Mediafax
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro