David Beckham le pregătește o surpriză de proporții fanilor din Regatul Unit al Marii Britanii, Statele Unite ale Americii și toate colțurile lumii. Este vorba despre noua sa emisiune TV, în care va avea invitați de marcă precum actorii Tom Cruise și Ryan Reynods sau bucătarul Gordon Ramsay.
Fostul căpitan al naționalei Albionului va prelua rolul de moderator, călcând astfel pe urmele unei alte legende a fotbalului: Gary Lineker, cel care a evoluat pentru Everton, Barcelona sau Tottenham, ca apoi să devină o adevărată vedetă a micului ecran.
Intitulată sugestiv „David Beckham și prietenii”, emisiunea va debuta pe 6 mai, chiar în ziua meciului Inter – FC Barcelona din semifinala Ligii Campionilor. Atât această ediție, cât și următoarea, programată pe 7 mai – când PSG va primi vizita lui Arsenal în aceeași fază a competiției – vor fi transmise în direct din Londra.
Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Invitații vor avea parte de un studio extrem de „prietenos”, cu plante decorative, cărți și măsuțe de cafea. Nu va lipsi nici vinul.
„Aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu prietenii mei. Vom bea vin, vom urmări meciul și vom avea o conversație foarte plăcută”, a spus Beckham, cel care va merge ulterior în Germania, la Munchen, unde va avea loc mult așteptata finală, pentru un nou interviu spectaculos.
Deși a încercat să păstreze misterul în privința celebrităților pe care le va intervieva, presa internațională a oferit toate detaliile. Se pare că îi vor fi alături Tom Cruise, Ryan Reynolds și Gordon Ramsay.
Într-o apariție publică recentă, Leo Messi a fost întrebat despre relația cu David Beckham și a răspuns fără să stea pe gânduri. Au fost numai cuvinte de laudă, semn că îi leagă o frumoasă prietenie, chiar dacă nu petrec foarte mult timp împreună în cadrul clubului Inter Miami, pe care starul englez îl conduce.
De altfel, acesta a avut o contribuție importantă la transferul din 2023 și l-a convins să joace peste Ocean până la 40 de ani. Mai lipsește doar anunțul oficial cu privire la semnarea noului contract.
„Sincer să fiu, e impresionant, e o persoană spectaculoasă. Deși ne vedem rar în cadrul clubului, avem o relație foarte bună. Petrecem timp împreună și în afara clubului, când se află în Miami. Este foarte așezat, umil și abordabil. Un om minunat”, a spus argentinianul.