David Beckham a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu o româncă a cărei avere a ajuns la o sumă amețitoare, de ordinul sutelor de milioane de euro. Anastasia Soare a apărut în prim-plan în postarea publicată de „Becks” pe Instagram.
În vârstă de 68 de ani, Anastasia Soare este una dintre cele mai în vogă românce de pe meleaguri străine. Femeia face parte din cercuri importante ale vedetelor de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, printre care se numără și David Beckham.
Cu ocazia aniversării sale, Anastasia Soare a primit o urare de la unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști englezi din istorie, David Beckham. El a publicat pe Instagram Stories o fotografie de grup, în care apare românca, însoțită de un mesaj aniversar.
Despre femeie se știe că face parte din cercul de apropiați al englezului, care a invitat-o la ziua lui de naștere din luna aprilie a acestui an, alături de nume grele ale sportului, precum Lionel Messi, Shaquille O’Neal, Tom Brady sau Luis Suárez.

Instagram / @davidbeckham
Cunoscută drept „Regina Sprâncenelor”, Anastasia Soare are o avere uriașă în Statele Unite ale Americii, estimată la 800.000.000 de euro. Născută la Constanța, femeia a făcut pasul spre meleagurile americane după Revoluție, unde și-a înființat propria companie, Anastasia Beverly Hills.
„Au fost multe episoade care m-au făcut să iau decizia de a pleca din România. Eu am plecat în ’89. Anii ’80 au fost cei mai dezastruoși ani ai României. Nu era căldură, nu aveam mâncare, a fost sumbru, extraordinar de greu. Mă duceam să cumpăr pâine și nu avea lumea pâine să-și cumpere.
Pentru mine era ceva de neînchipuit. Timpul în care ajunsese România la acea vreme era extraordinar de rău. Lumea stătea la coadă de la 12 noaptea până a doua zi și, câteodată, nu prindeau nicio bucată de carne. Total inuman! Asta m-a determinat să plec. Și mai exista și acea lipsă de a vorbi, nu aveai voie să îți spui nemulțumirile.
La începutul meu în America le-am spus șefelor că, dacă sunt cliente care vor să vină mai devreme de începerea programului sau după închidere, eu stau. Aveam nevoie de bani. Sau stăteam în jurul șefelor mele și le curățam mesele numai ca să învăț cum tratează clientele, cum le vând produsele, care era stilul lor de a face business.
Voiam să învăț, pe când celelalte fete îmi spuneau că asta nu e în fișa postului meu. Toate inconvenientele pe care cineva le-ar fi văzut pentru un imigrant, eu le-am considerat un avantaj pentru mine.
Nu m-a încurajat sau inspirat nimeni. A fost singurul job pe care puteam să-l iau, pentru că nu vorbeam engleză. La vremea respectivă, cosmeticienele erau româncele, rusoaicele și unguroaicele, iar norocul meu a fost că una dintre fetele pe care le-am cunoscut în Los Angeles, româncă, era gravidă și trebuia să-și ia o vacanță de trei luni. Am făcut o înțelegere cu ea să lucrez în locul ei și am fost fericită că puteam căpăta experiență. Norocul meu a fost că m-au plăcut și mi-au oferit un job full-time și după ce s-a întors ea.
Cea mai mare provocare este să fii tot timpul cel mai bun, să te perfecționezi în ceea ce faci, să găsești căi să rezolvi probleme mai eficient. Cum îți manageriezi businessul este foarte important și trebuie tot timpul să găsești căi pentru a cheltui mai puțin și a avea câștiguri mai mari.
Am angajați din România! La magazia de produse am avut 40 de români și erau foarte multe femei care nu vorbeau engleza, dar, managerul fiind român, au fost extraordinar de fericite că și-au găsit un serviciu. La salon, de asemenea, am românce, două fete, iar în Europa avem multe.
Pentru că eu am ajuns la concluzia că româncele sunt extraordinar de harnice, foarte serioase și vor să învețe, să crească, vor să devină și mai bune în ceea ce fac și îmi place să le am pe lângă mine.
Este o carte pe care am hotărât să o scriu din dorința de a le da oamenilor care au în minte să își schimbe viața sau să facă ceva în viața lor, să își deschidă un business sau orice altceva, să nu le fie frică de nimic. Nimic să nu vă oprească!
Sper ca această carte să îi inspire pe cei tineri și nu numai. Eu am început noua mea carieră la 31 de ani, nu era o vârstă extraordinar de tânără, dar totul este posibil! Numai să vrei.
Când m-am hotărât să scriu această carte, a fost un moment de reflecție pentru mine, pentru că în toți acești ani nu am avut timp să mă gândesc la toate lucrurile prin care am trecut și mi-am dat seama că trebuie să scriu această carte, pentru că este un moment destul de dificil. După Covid, cred că este un moment destul de dificil pentru cei tineri care vor să facă ceva, nu mai au speranță.
Cineva m-a întrebat dacă mai cred în visul american și am spus că da! Cred că mai există, pentru că oportunitățile sunt, trebuie numai să le vezi. Poate este mai greu, dar nu imposibil. Sunt altfel de oportunități față de cele pe care eu le-am avut în urmă cu 34 de ani”, a spus Anastasia Soare, conform Evenimentul Zilei.