Cătălin Moroșanu a fost invitat la emisiunea „Furnicuțele”, unde a discutat și despre Daniel Ghiță, considerat de specialiști cel mai bun luptător K1 pe care l-a dat România, iar acum „Samuraiul Sălbatic” i-a dat o replică dură.
Cei doi se contrează de mult timp, au avut fiecare declarații acide, dar lupta dintre ei în ring nu a mai avut loc. Ar fi fost lupta secolului din K1 românesc, dar din diferite motive, în discuție fiind adusă și bursa sportivilor sau promoția în care s-ar fi desfășurat disputa, totul a picat.
„Deschizător de drumuri în K1”, „l-am ambiționat pe Ghiță și s-a dus să se antreneze”, „cu siguranță, l-aș fi bătut” sau „nu e cel mai bun din România” sunt unele dintre aspectele expuse în emisiunea respectivă.
Enervat de declarațiile date de Cătălin Moroșanu în show-ul prezentat de Denise Rifai, Daniel Ghiță a răbufnit și a scris pe pagina sa oficială de Facebook.
„Moroșane, mai ușor cu „deschisul drumului în K-1”, că la cât l-ai deschis tu, trebuia să-ți dea și cheile de la sală. Eu lupt de la 14 ani. Fost campion european la Muay Thai. Tu te-ai apucat de kickboxing la 21 de ani, după rugby. Deci când eu aveam deja ani de ring în spate, tu încă îți căutai sportul!
Și cu meciul dintre noi cum rămâne? Când era momentul să vedem cine e cine în ring, parcă s-a terminat semnalul.
În clasamentul meu e simplu: GHIȚĂ , loc liber, loc liber, loc liber, loc liber,loc liber…și după aceea putem începe discuțiile. Eu mi-am făcut numele cu mănușile în ring. Tu ai fost foarte bun la TV pă chiloțăreală. Fiecare cu centura lui: eu cu ale mele, tu cu telecomanda!
Nu confunda popularitatea cu performanța sportiva! Nu te poți compara cu mine. Una se măsoară în audiență, cealaltă în adversari, clasamente și rezultate. Dar văd că, săracul de tine, ai rămas cu o traumă veche: Ghiță a fost mai bun”, a notat Daniel Ghiță.
Cel poreclit „Samuraiul Sălbatic” pentru forța devastatoare arătată în ring a detaliat: „Și încă ceva, ca să înțelegi diferența dintre cariere: tu aveai bursă la Glory cât costa biletul meu la Business Class.
Eu mergeam să lupt cu cei mai buni din lume, tu mergeai la TV să explici de ce ești tu mai bun! Ai spurcat ură și minciuni ani la rând. Te supăra că te-am prins ca faci show pe banii publici ai românilor? Nu te mai lupta cu trecutul, Moroșane. Cu mine n-ai vrut când trebuia, iar acum te bați cu amintirile? Ghiță, cinci locuri libere… și după aia vedem cine mai intră în clasament. Tu nu faci parte din elita mondială. Când tragi linie, Ghiță rămâne Ghiță. După el… lăsați cinci locuri libere, să nu ne înghesuim”.