Dani Coman a băgat o bună parte din avere într-o investiție care l-a tocat de bani: „Cea mai proastă afacere pe care am făcut-o”

Gigi Grigorescu
Dani Coman a băgat o bună parte din avere într-o investiție care l-a tocat de bani: „Cea mai proastă afacere pe care am făcut-o”
Foto: ProSport

Președintele lui FC Argeș, Dani Coman, a recunoscut că afacerea cea mai proastă pe care a făcut-o a fost aceea în care a pierdut o bună parte din avere într-o investiție.

Timp de 4 ani, Dani Coman a băgat 300.000 de euro în șocala de fotbal care-i poartă numele. A dat fotbalului românesc 30 de jucători, dar nu a încasat niciun ban.

După ce și-a tocat o bună parte din avere într-o investiție, Dani Coman a spus care este afacerea cea mai proastă pe care a făcut-o

În 2010, pe vremea când încă era jucător actic, la Astra Giurgiu, Dani Coman a pus bazele școlii de fotbal care-i poartă numele. Timp de 4 ani, a băgat 300.000 de euro, dar acum a ajuns să regrete investiția făcută.

Explicația este foarte simplă: a dat 30 de jucători fotbalului românesc, adică un lot întreg, și nu a încasat absolut nimic. Este foarte adevărat că mulți fotbaliști au ajuns la FC Argeș, echipa la care s-a format Coman și de la care nu acceptă să ia bani.

„Școala de fotbal a fost cea mai proastă afacere pe care am făcut-o. Pe Tudose nu am luat niciun ban. Toți copiii dați la FC Argeș, deși nu eram acolo jucător sau conducător, i-am dat fără bani, fără grilă de formare, compensații, solidaritate. I-am dat gratis.

Cred că sunt vreo 30 de copii dați la Liga 1, la Liga 2. În afară de Mario Tudose, în Liga 1 mai e Ișfan. Yanis Pârvu tot la mine a crescut”, a declarat Dănuț Coman pentru GSP.

Cine l-a susținut pe Dani Coman să-și deschidă academia de fotbal

În anul 2000, fostul internațional român și căpitan al Barcelonei, Gică Popescu, înființa prima școală de fotbal privată din România, în care a băgat sute de mii de. După 9 ani, cumnatul lui, Gică Hagi, făcea același lucru la Constanța, academia fiind inaugurată cu mult fast.

Sfătuit de Leonte Ianovski, omul care i-a descoperit pe Nicolae Dobrin, Ilie Bărbulescu, Radu II, și fiul lui, Mihai Ianovski, care i-a aruncat în focul primei divizii pe Adrian Mutu, Adrian Neaga și Dănuț Coman, fostul portar a ales un moment bun pentru a-și deschide academia.

Nicolae Dobrin, considerat de foarte mulți drept cel mai bun fotbalist român dint oate timpurile, se sinsese de 3 ani, iar școala lui de fotbal nu mai avea același succes. Dani Coman a vrut să dea un impuls copiilor din Pitești și Argeș, mai ales că echipa fanion a luat calea retrogradării în liga secundă, iar după ceva vreme s-a desființat.

„Față de alte școli de fotbal, eu nu percep nicio taxă de înscriere, ba chiar noi suportăm toate costurile de întreținere dacă băiatul e talentat.

Avem 15 copii din alte județe decât Argeș. Avem un parteneriat cu o instituție de învățământ din apropierea complexului, pentru că școala nu trebuie neglijată.

Echipele noastre participă la turnee locale, naționale, dar și internaționale unde întâlnesc echipe similare de la Monaco sau Sochaux. Totul e organizat foarte bine. Domnul Mihai Ianovski e șeful centrului, iar Marius Pavel e manager”, spunea Coman acum un deceniu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania