Cupa Presei promite spectacol și în ediția din 2026! Nu mai puțin de zece trusturi media se vor bate pentru trofeu, așa că meciurile se anunță pe muchie de cuțit.
Roberto Simionov, cel care se ocupă din nou de organizarea competiției, a anunțat că nume importante vor fi alături de jurnaliști pe teren. Nu va lipsi, de exemplu, Gabi Tamaș, care e în continuare la un nivel ridicat și promite să fie la înălțime pe teren.
Luna septembrie se anunță una specială pentru jurnaliști, având în vedere că săptămâna viitoare va avea loc Cupa Presei 2026.
Roberto Simionov ne-a mărturisit că a muncit o bună bucată de timp pentru ca lucrurile să arate cât mai bine. Acum, pregătirile au ajuns aproape de final, iar fotbaliștii sunt așteptați la baza sportivă Iolanda Balaș Soter în perioada 4-6 septembrie. Aici a avut loc și ediția de anul trecut.
Prin urmare, jurnaliștii se vor bate pentru marea finală în perioada în care va avea loc și marele derby dintre Dinamo și FCSB, programat chiar în apropiere, pe „Arcul de Triumf”, așa cum a scris ProSport în exclusivitate.
„Am muncit timp de trei luni pentru Cupa Presei din acest an. Ce pot să vă spun este că ne pregătim de a patra ediție, iar premiile s-au dublat. În plus, trofeul este mai mare, mai impunător. El are 3,7 kilograme. O să fie meciuri spectaculoase, sunt convins de asta. Vom avea nume mari pe teren. La Cupa Presei vor veni Florin Cernat, Gabi Tamaș, Raul Rusescu sau Ionuț Badea”, a dezvăluit Roberto Simionov, pentru ProSport.
Toate meciurile ediției din acest an vor fi transmise live pe www.cupa-presei.xyz și pe pagina de YouTube Cupa Presei.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2023%2F10%2FProSport-a-castigat-Cupa-Presei-2023-Jurnalistii-campioni-dupa-o-finala-incinsa-e1696166645573-1400x868.jpg)
ProSport a câștigat ediția din 2023 a Cupei Presei
GRUPA A
1.Gazeta Sporturilor
2.Radio România
3.Antena 1
4.Prima Sport
GRUPA B
1.B1 tv
2.Pro tv
3.România tv
GRUPA C
1.ProSport
2.Euronews
3.Digi Sport
Vineri 4 Septembrie
Sâmbătă 5 Septembrie
Duminică 6 Septembrie
11.00 – 11.45 SEMIFINALA 1 LOC 1A – LOC 1B
11.55 – 12.40 SEMIFINALA 2 LOC 2A – LOC 1C
12.40 -13.30 PAUZĂ (LUNCH)
13.30 -14.15 FINALA MICĂ
14.30 -15.15 FINALA MARE
15.30 FESTIVITATEA DE PREMIERE