Acasa » Diverse » Cum era, de fapt, Elena, sora lui Nicolae Ceaușescu: „Suflai fumul către ea, dispăreai!”

EXTRA Cum era, de fapt, Elena, sora lui Nicolae Ceaușescu: „Suflai fumul către ea, dispăreai!”

Gigi Grigorescu
Cum era, de fapt, Elena, sora lui Nicolae Ceaușescu: „Suflai fumul către ea, dispăreai!”
Foto: Profimedia, 29 octombrie 2025

Două dintre cele mai importante femei din viața dictatorului Nicolae Ceaușescu au purtat prenumele Elena. Una dintre ele îi era soră, iar cealaltă – nevastă.

Sora lui Nicolae Ceaușescu era atât de dură, încât nici măcar soțul ei, Vasile, demnitar al vremurilor, nu avea curaj să i se împotrivească.

Elena, sora lui Nicolae Ceaușescu, era de o duritată excesivă

Dictatorul Nicolae Ceaușescu a mai avut 9 frați. Elena era mai mică decât cel ce avea să fie președintele României cu 10 ani, fiind născută în 1928.

Într-o primă fază a fost profesoară de istorie la liceul din Scornicești, dar, ca urmare a faptului că era sora lui Nicolae Ceaușescu, a avansat repede. A ajuns, inișial, directoare, dar până la a fi numită inspector școlar pe întreg județul Olt a fost un pas. Pe cale de consecință, a fost de o duritate execesivă, își amintește Dumitru Dragomir.

„Scorniceștiul și Victoria, dacă pleci fără o tinichea de coadă, înseamnă că ești erou. Eu am stat 3 ani acolo. (n.r. echipa familiei Ceaușescu) Să nu îi superi ceva, tu sau familia ta. Trebuia să fiu de o dibăcie neîntâlnită. (n.r. cine conducea la Scornicești?) Elena Bărbulescu. Ea era patroana. Nici bărbatul ei nu sufla în front.

Era directoarea. Toată lumea o respecta. Nici nu puteai să treci prin fața ei. Era sora dictatorului. Suflai fumul către ea, nu mai erai. Dispăreai. Nu era rea, era dură, să nu greșești. (n.r. dacă greșeai, pedepsele erau mari?) Cine mai auzea de tine? Nu că te omora, dar erai… nu puteai… Regimul era de așa natură. A fost greu”, a povestit Dragomir, potrivit Fanatik.

Dragomir a povestit senzația pe care o avea în prezența lui Tudor Postelnicu

Elena s-a căsătorit cu Vasile Bărbulescu, secretarul al organizației UTC din comuna Scornicești. După ce a intrat în familia Ceaușescu, a fost ales membru al Comitetului județean de partid Olt și apoi deputat în Marea Adunare Națională.

Ulterior, Nicolae Ceaușescu l-a impus în funcția de prim-secretar al Comitetului ju­de­țean de partid și președinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular al județului Olt 1986.

În decembrie 1989 era membru CC al PCR, membru al Secretariatului CC al PCR, dar și deputat în Marea Adunare Națională. A murit în 1991, când avea 64 de ani. Elena i-a supraviețuit 10 ani.

Dragomir a mai povestit că unul dintre cei mai duri oameni ai acelor vremuri era Tudor Postelnicu, unul dintre cei care au coordonat greva minerilor din Valea Jiului, care a avut loc între 1 și 3 august 1977.

„De la Vâlcea am fost la două echipe, pot să spun la 3 echipe… Am fost la Brașov, unde secretar era Ioan Radu. Apoi, de la Brașov am fost la Victoria. Aici, cu nea Marin Nuță și cu Postelnicu. Doamne, când auzeau de Postelnicu, toți făceau temperatură, indiferent ce vreme era”, a mai povestit fostul președinte al LPF.

La un an după ce a reprimat greva din Valea Jiului, Postelnicu a fost numit șef al Departamentului Securității Statului, pentru ca în 1987 să devină Ministru de Interne și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Parteneri
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Mediafax
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro