Cum arată Gigi Becali după ce s-a retras din viața publică! Primele fotografii

Cum arată Gigi Becali după ce s-a retras din viața publică! Primele fotografii
  • Publicat:

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a decis să se retragă din viața publică la sfârșitul lunii august. Acum a explicat decizia și pare un om total schimbat, inclusiv fizic.

Două fotografii postate de lumeacredintei.com, publicație pentru care patronul echipei roș-albastre a decis să acorde un interviu legat strict de credință, stau mărturie: Becali a slăbit și e tuns mult mai scurt. Interviul a avut loc la „Palat” (clădirea din Aleea Alexandru), iar șiragul de mătănii din mâna stângă a omului de afaceri a „acompaniat” dialogul.

Cum s-a realizat discuția? „Prin mijlocirea Sfântului Dimitrie cel Nou, l-am întâlnit pe domnul Becali într-un context cât se poate de creștin… Mai exact, la pelerinajul Sfântului din Basarabov de la Patriarhia Română, unde cu răbdare, a așteptat să se consume o coadă kilometrică, ce pornea din „Piața 11 iunie” cu un singur scop: să se închine cu evlavie și bucurie sfintelor moaște ale ocrotitorului Bucureștiului.

Surpriza mea văzându-l, a fost una pe măsura cozii de oameni: nefiindu-mi ușor să-l identific. Era îmbrăcat modest, iar masca medicală de protecție pe care o purta și gluga de pe cap făceau aproape imposibilă recunoașterea” arată lumeacredintei.com.

„Gigi Becali Părea că are o pungă magică, fără fund”

„Am îndrăznit să-l rog să acorde un interviu revistei noastre. După o ușoară ezitare, pe care am înțeles-o mai apoi („nu mai vreau să cad în mândrie și slavă deșartă”, spunea la un moment dat), a acceptat interviul. La câteva zile am mers invitat, la cunoscutul palat din Bulevardul Aviatorilor. Cât am stat de vorbă, pe parcursul interviului, prin mici întreruperi, ajuta fianciar oameni cu probleme, stareți și mânăstiri, familii și asociații aflate în nevoi.

Părea că are o pungă magică, fără fund. Nu am îndrăznit să iscodesc punctual aceste situații delicate și de aceea, am găsit de cuviință ca interviul să se orienteze cu precădere către alte subiecte, despre credință” mai specifică sursa citată.

Cum arată acum Gigi Becali

(sursa foto: lumeacredintei.com)

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen