Cristi Borcea scapă de închisoare! Ce decizie a luat Comisia de eliberări condiționate de la Jilava

Redactor:
Florin Zafiu
Cristi Borcea scapă de închisoare! Ce decizie a luat Comisia de eliberări condiționate de la Jilava
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia de eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Jilava a analizat cererea de eliberare formulată de Cristian Borcea, iar avizul este unul favorabil, potrivit unor surse din cadrul ANP. Instanța trebuie să decidă pe 10 septembrie dacă admite solicitarea lui Borcea.

Surse din Administrația Națională a Penitenciarelor au precizat, pentru MEDIAFAX, că o comisie de eliberări condiționate a analizat cererea lui Cristian Borcea de a fi eliberat. Comisia analizează cererea deținutului și face o propunere (de eliberare sau de respingere a cererii), urmând ca judecătorii să decidă dacă admit sau nu solicitarea.

În cursul zilei de joi, comisia a decis să avizeze favorabil cererea fostului finanțator Dinamo, deoarece Borcea este închis în regim deschis și a prestat muncă în detenție.

Omul de afaceri Cristian Borcea, condamnat în dosarul retrocedărilor ilegale de la Constanța și încarcerat de la începutul lunii februarie, a depus o nouă cerere de eliberare condiționată, magistrații Judecătoriei Sectorului 4 stabilind termen de judecată pe 10 septembrie.

Cristian Borcea a fost condamnat, pe 8 februarie 2019, la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre. Instanța a dispus și confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la fostul acționar al echipei de fotbal Dinamo București.

Pe 18 martie, Curtea de Apel București a stabilit că fostul finanțator al clubului Dinamo are de executat o condamnare de 7 ani și 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri și transferurilor din fotbal. Magistrații au decis atunci să-i scadă din pedeapsa de 7 ani și 6 luni timpul petrecut deja în închisoare, prin condamnările din dosarul transferurilor din fotbal, precum și sentința pe care o execută în prezent, cea din dosarul retrocedării plajelor, adică perioada 04.03.2014 – 02.07.2018 și respectiv cea din 08.02.2019 până acum.

Cristian Borcea își execută în prezent pedeapsa la Penitenciarul Jilava.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Job-ul din România plătit cu 5.000 de lei/lună, pentru care ai nevoie 'decât' de 8 clase
Job-ul din România plătit cu 5.000 de lei/lună, pentru care ai nevoie 'decât' de 8 clase
Fanii Vacanta Mare sunt distrusi! Costel a murit… ce declaratii tulburatoare au fost spuse
Fanii Vacanta Mare sunt distrusi! Costel a murit… ce declaratii tulburatoare au fost spuse
După 15 ani, Maria Sharapova a acceptat să vorbească despre
După 15 ani, Maria Sharapova a acceptat să vorbească despre
Urlete de durere la căpătâiul lui Marius, tânărul mort în explozia de la Călimănești. Ți se rupe sufletul!
Urlete de durere la căpătâiul lui Marius, tânărul mort în explozia de la Călimănești. Ți se rupe sufletul!
Diego Simeone, reacție exuberantă la conferința de presă, după ce Atletico a distrus-o pe Real
Diego Simeone, reacție exuberantă la conferința de presă, după ce Atletico a distrus-o pe Real
Mesajul ciudat postat de DJ Lalla înainte să fie găsită moartă! Poliţiștii iau în calcul sinuciderea!
Mesajul ciudat postat de DJ Lalla înainte să fie găsită moartă! Poliţiștii iau în calcul sinuciderea!
BANCUL ZILEI. Două tipe foarte frumoase discută în club: Dragă de când s-a cuplat cu mine, Ionel nu mai bea...
BANCUL ZILEI. Două tipe foarte frumoase discută în club: Dragă de când s-a cuplat cu mine, Ionel nu mai bea...
Ultimele clipe din viaţa tinerei DJ Lalla. S-a cazat la un cunoscut în Mamaia şi i-a zis că merge să vadă răsăritul
Ultimele clipe din viaţa tinerei DJ Lalla. S-a cazat la un cunoscut în Mamaia şi i-a zis că merge să…
APARE pe cer VINERI, 29 septembrie! Cum să vezi CEA MAI MARE Lună din 2023
APARE pe cer VINERI, 29 septembrie! Cum să vezi CEA MAI MARE Lună din 2023
Maria Sharapova a dezvăluit „povestea nebună” cu Novak Djokovic de acum 15 ani: Oh, Doamne…
Maria Sharapova a dezvăluit „povestea nebună” cu Novak Djokovic de acum 15 ani: Oh, Doamne…
Oana Zăvoranu, jefuită de soț de 2 milioane €! Ce calvar a îndurat Oana Zăvoranu pe durata mariajului cu Alex Ashraf. Păcănele, vrăji și amante nenumărate
Oana Zăvoranu, jefuită de soț de 2 milioane €! Ce calvar a îndurat Oana Zăvoranu pe durata mariajului cu Alex…
Cutremur total! Gabriela FIREA a anunțat: ȊL PĂRĂSESC
Cutremur total! Gabriela FIREA a anunțat: ȊL PĂRĂSESC
Polițista care l-a pus pe fugă pe George Simion are PROBLEME mari. E un caz „George Floyd” românesc
Polițista care l-a pus pe fugă pe George Simion are PROBLEME mari. E un caz „George Floyd” românesc
VIDEO - Plaja înlocuiește sala de fitness. În doar 15 minute de jogging la malul mării, vei arde 150 de calorii
VIDEO - Plaja înlocuiește sala de fitness. În doar 15 minute de jogging la malul mării, vei arde 150 de…
Poze interzise cu Simona Trașcă! Cum s-a fotografiat blondina
Poze interzise cu Simona Trașcă! Cum s-a fotografiat blondina
Cea mai sexy antrenoare, cum n-ai mai văzut-o până acum! GALERIE FOTO
Cea mai sexy antrenoare, cum n-ai mai văzut-o până acum! GALERIE FOTO
„Am spart toate sistemele Sony”. Hackerii amenință compania japoneză
„Am spart toate sistemele Sony”. Hackerii amenință compania japoneză
Daunele uriașe pe care le-ar avea de plătit o octogenară care a provocat un accident cu trei morţi. Ce avere are bătrâna
Daunele uriașe pe care le-ar avea de plătit o octogenară care a provocat un accident cu trei morţi. Ce avere…
Războiul din Ucraina, ziua 582. Rusia atacă din nou cu drone / Putin s-a văzut cu Kadîrov / NATO monitorizează Rusia din Lituania / Stoltenberg este la Kiev şi s-a referit la atacurile de la graniţa cu România
Războiul din Ucraina, ziua 582. Rusia atacă din nou cu drone / Putin s-a văzut cu Kadîrov / NATO monitorizează…
2023: Amendă de peste 700 de lei pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină
2023: Amendă de peste 700 de lei pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină
Ultimul mesaj al Laurei Roșca (DJ Lalla), înainte să fie găsită fără suflare pe o plajă din Mamaia. Ce se întâmpla cu tânăra
Ultimul mesaj al Laurei Roșca (DJ Lalla), înainte să fie găsită fără suflare pe o plajă din Mamaia. Ce se…