Cristi Borcea a vândut apartamentul de lux pe care îl deținea în Miami! Lovitura uriașă dată de fostul patron al lui Dinamo | FOTO

Redactor:
Răzvan Bucur
Cristi Borcea a vândut apartamentul de lux pe care îl deținea în Miami! Lovitura uriașă dată de fostul patron al lui Dinamo | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Borcea a găsit, în sfârșit, un cumpărător pentru apartamentul pe care îl deținea la Miami, în Statele Unite. Fostul acționar de la Dinamo și-a scos apartamentul la vânzare în urmă cu mai bine de opt ani, însă a scăpat de el abia în această vară.

Borcea a dat pe apartament suma de 1,45 milioane de dolari în urmă cu nouă ani, într-o perioadă în care fostul acționar al echipei din „Ștefan cel Mare” stătea mult în orașul din sud-estul Statelor Unite ale Americii.

Peste numai șase luni de la achiziționare, Borcea a vrut să renunțe la apartament, pe aceeași sumă, însă nu a găsit un cumpărător. De atunci, apartamentul a rămas în vânzare, iar prețul a tot crescut.

Cristi Borcea a făcut un profit uriaș de pe urma apartamentului său din Miami

În 2020, apartamentul lui Borcea a ajuns să valoreze 2,2 milioane de dolari, însă omul de afaceri a lăsat prețul la 1,9 milioane de dolari pentru a-l vinde unei companii farmaceutice. Astfel, fostul dinamovist a ieșit cu un profit de 500 de mii de dolari.

Apartamentul se bucură de toate condițiile și se află într-un bloc de lux, la malul oceanului și are o sufragerie, trei dormitoare, patru băi și un spațiu de 300 de metri pătrați. Petru întreținerea lui și altele, Borcea plătea taxe de 35 de mii de dolari anual.

Cristi Borcea, mesaj pentru patronul spaniol de la Dinamo! Ce antrenor cere fostul acționar: „Sufăr rău pentru rezultate, dar el cred că e omul ideal”

Dinamo ar putea să tremure iar pentru evitarea retrogradării după ce a pierdut și cu Sepsi, scor 0-2, iar Cristi Borcea recunoaște că situația grea din „Ștefan cel Mare” îl face „să sufere rău”.

Deși Dinamo nu mai bate pe nimeni în Liga 1, Borcea este convins că varianta cea mai bună pentru „câini” este tot Cosmin Contra, tehnicianul care a dus pentru ultima oară echipa în play-off și chiar la un pas de un titlu nesperat.

Cristi Borcea a subliniat pentru ProSport că nu este în spatele lui Pablo Cortacero. Fostul acționar al lui Dinamo a rămas însă un suporter înfocat al roș-albilor și este convins că echipa își poate reveni sub comanda lui Cosmin Contra și dă exemplul lui Ioan Andone, care a luat eventul după ce suferise șapte înfrângeri la rând.

„Rezultatele sunt dezastruoase, mult sub așteptări. Ca dinamovist, îți dai seama că sufăr rău. Dar nu sunt implicat acolo și nu știu exact ce salarii sunt, ce investiții… De asta nu vreau să mă bag… Dacă mă întrebi, îți zic. Cosmin Contra trebuie să rămână la Dinamo. Îl cunosc foarte bine, de când era jucător, știu ce ambiție are. În plus, fiind vorba de atâția vorbitori de limbă spaniolă, cine ar putea să se înțeleagă mai bine cu ei decât Cosmin?

Eu sunt convins că are puterea să redreseze situația și să aducă Dinamo acolo unde merită. Eu știu ce vorbesc, am trecut prin clipe și mai grele cu nea Ando. Avea 7 înfrângeri, ne spuneau toți la mișto agenții 007, l-am păstrat și apoi am luat eventul!”, a declarat Cristi Borcea pentru ProSport.

Dinamo are mari probleme financiare, iar ProSport a aflat amănunte incredibile! Fără bani în conturi, oficialii au fost puși în situații critice. Așa s-a întâmplat la meciul cu UTA (0-1), atunci când, din lipsă de fonduri, Bogdan Bălănescu ar fi apelat la cunoștințe mai vechi pentru a face rost de banii necesari achitării baremului de arbitraj.

Cu ajutorul șefului de la Computerland, Dinamo a evitat o situație jenantă și a putut să achite baremul arbitrilor. 4.910 lei pentru central (plus TVA), 3.125 pentru fiecare asistent, 2.720 lei pentru observatori, 1.786 lei pentru arbitrul de rezervă.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×