Crima care a îngrozit România revine în actualitate: ucigaşul baschetbalistului de la Giurgiu a fost reabilitat!

Crima care a îngrozit România revine în actualitate: ucigaşul baschetbalistului de la Giurgiu a fost reabilitat!
sursa: mediafaxfoto

Crima care a dus la moartea baschetbalistului Chauncey Hardy și care a îngrozit România, consemnată în octombrie 2011, tocmai a revenit în actualitate.

Potrivit celor mai proaspete informații puse la dispoziție de Mediafax, Ionuț Adrian Tănăsoaia, ucigașul americanului, a fost reabilitat!

Ionuț Tănăsoaia, ucigașul baschetbalistului Chauncey Hardy, poreclit Gipsy-Gypsanu, a fost reabilitat!

În urmă cu mai bine de un deceniu, la data de 8 octombrie 2011, o altercație care a avut loc la clubul „Emotione” din Giurgiu a dus la apariția uneia dintre cele mai îngrozitoare crime din România.

Pe scurt, baschetbalistul Chauncey Hardy, născut la Middletown, în Connecticut, SUA, dar legitimat la CSS Giurgiu, în sudul României, a primit un pumn violent în față de la Ionuț Adrian Tănăsoaia, un localnic cunoscut sub porecla de Gipsy-Gypsanu.

Chauncey Hardy și-a pierdut viața în urma acelei lovituri, iar Tănăsoaia a ajuns în fața autorităților, care mai întâi l-au condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Ulterior, în urma rejudecării, Tribunalul Giurgiu i-a mărit pedeapsa la 7 ani de detenție.

Au trecut mai bine de 12 ani de la momentul condamnării definitive, consemnate în 2013, însă cazul a ieșit din nou la suprafață.

Cei de la Mediafax.ro au aflat că ucigașul lui Chauncey Hardy, Ionuț Adrian Tănăsoaia, a fost reabilitat în urma unei solicitări pe care a depus-o instanței. Motivul? Avocatul său a susținut că „Gipsy-Gypsanu” s-ar fi schimbat radical pe parcursul ultimilor ani și ar fi dus „o viață conformă cu normele legii și ale conviețuirii sociale, s-a reintegrat profesional și familial și nu a mai generat niciun fel de incident de natură penală”, informează sursa citată mai sus.

Nu a mai comis nicio faptă după crima groaznică din 2011

Chauncey Hardy nu a petrecut singur la clubul „Emotione” din Giurgiu, în fatidica noapte de 8 octombrie 2011. CSS Giurgiu venea după o victorie importantă bifată pe plan intern, împotriva lui Dinamo București. Însă, ceea ce trebuia să fie o sărbătoare de echipă s-a transformat în altercația fizică menționată anterior, care a culminat cu pumnul violent aplicat de Ionuț Tănăsoaia americanului Chaucey Hardy.

Revenind în prezent, avocatul celui poreclit „Gipsy-Gypsanu” a mai transmis că acesta nu a mai comis nicio faptă penală după crima groaznică din 2011:

„Conduita sa post penală a fost confirmată de certificatul de cazier judiciar, din care rezultă că nu a suferit alte condamnări”, a declarat avocatul lui Ionuț Tănăsoaia, în timpul pledoariei din fața comitetului de judecată, notează aceeași sursă.

Câți ani de pușcărie a făcut

Așa cum am precizat în debutul materialului, Ionuț Adrian Tănăsoaia a primit o condamnare definitivă de 7 ani de închisoare cu executare. Din aceasta, „Gipsy-Gypsanu” a ispășit doar 4 ani și 5 luni. Ulterior a fost eliberat condiționat, cel mai probabil pe bună purtare.

„Din fișa de cazier judiciar a petentului condamnat, tribunalul constată că de la data executării pedepsei până în prezent, petentul condamnat nu a mai săvârșit alte infracțiuni și nici nu s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru vreo altă faptă penală”, se arată în motivarea prin care instanța a admis cererea de reabilitare a lui Ionuț Tănăsoaia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]