Constantin Budescu, la microfon! Ce hit a interpretat fotbalistul lui Gică Hagi. VIDEO

Redactor:
Florin Cozma
Constantin Budescu, la microfon! Ce hit a interpretat fotbalistul lui Gică Hagi. VIDEO
  • Publicat:

Constantin Budescu a făcut spectacol, în stilul caracteristic, la început de 2024 și a interpretat unul dintre cele mai la modă hituri din fotbalul românesc.

În prezent la Farul Constanța, mijlocașul ofensiv în vârstă de 34 de ani și-a adus aminte de scurta perioadă petrecută de el la FC Voluntari, respectiv ianuarie – august 2022, și a cântat „Viața mea o împart alături de Voluntari”, melodia făcută celebră pe stadioanele din România de deja cunoscutul „nea Gică”, liderul galeriei formației ilfovene.

Constantin Budescu s-a dat în spectacol la început de 2024 și a cântat celebra melodie a celor de la FC Voluntari

Pentru ca experiența să fie cât mai autentică, fostul fotbalist de la Astra Giurgiu, FCSB sau Petrolul Ploiești, printre altele, a apelat și la o tobă, în care a bătut în timp ce a interpretat acest cântec de stadion. Ulterior, Budescu a postat clipul video rezultat pe rețelele de socializare.

@budescu_constantin10 #fyp #fypシ #tiktokromania🇷🇴pentrutine #foryou #neagicavoluntari #tiktokromania🇷🇴pentrutine #fyp @BUDESCU_M_BEAUTY ♬ sunet original – budescu constantin(budy)

Se pare deci că fotbalistul de la Farul Constanța a reușit să treacă peste dezamăgirea exprimată de el la finalul anului trecut, la finalul meciului disputat de campioana României pe teren propriu în compania celor de la Rapid, terminat la egalitate, scor 0-0.

„Magicianul” de la Farul Constanța încheiase destul de trist anul 2023. Ce declarase la finalul meciului cu Rapid, terminat cu scorul de 0-0

Atunci, Constantin Budescu s-a arătat frustrat de faptul că el și coechipierii lui au pierdut destul de multe puncte în actuala stagiune în partidele jucate pe teren propriu.

„Încheiem anul binișor și sperăm ca la anul să obținem cât mai multe puncte. La câte egaluri am făcut aici, dacă le câștigam eram sus de tot.

Am început destul de prost, au fost și acele meciuri de Europa, dar e bine că ne-am revenit și că am ieșit din această pasă proastă. Se putea și mai bine, de aceea am zis binișor.

Am tot vorbit despre diferențele mici din clasament. E unul dintre cele mai echilibrate campionate, lupta se va da până în ultimele etape. O să fie disputat, de aceea ne pare rău de punctele pierdute acasă.

Următoarea etapă stau: am atins și mingea și piciorul lui. Noi nu prea suntem băgați în seamă. Sunt mai multe chestii. Să fim sănătoși cu toții și să avem sărbători fericite.

Obiectivul nostru este să ne calificăm în play-off”, a spus Budescu la finalul ultimului meci oficial din 2023 pentru Farul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…