Acasa » Diverse » Ciprian Marica a băgat 700.000 de euro în noua afacere. E „ultima fiță”, preferată de bogătaşi

Ciprian Marica a băgat 700.000 de euro în noua afacere. E „ultima fiță”, preferată de bogătaşi

Cristian Hitruc
28 ian. 2025, 11:58, Diverse
Ciprian Marica a băgat 700.000 de euro în noua afacere. E „ultima fiță", preferată de bogătaşi
SURSĂ Sportpictures 28.01.2025

Ciprian Marica nu se implică doar în fotbal. Fostul internațional a investit nu mai puțin de 700.000 de euro în noua lui afacere, care este considerată „ultima fiță”, preferată de bogătași.

Fostul atacant se ocupă acum de prima academie de padel din România, un sport care reușește să câștige tot mai mult teren și la noi în țară.

Ciprian Marica, investiție uriașă în padel

Ciprian Marica continuă să stea aproape de sport și a ales să nu se implice doar în fotbal. Fostul internațional a investit recent suma de 700.000 de euro în noua lui afacere, Padel One, prima academie de padel din România. Acest sport, care combină elemente de tenis şi squash, este accesibil pentru jucătorii de toate vârstele și reușește să câștige tot mai mult teren în România.

„Scopul nostru este să facem padelul un sport mai popular în România şi, de ce nu, să formăm jucători de elită care să reprezinte ţara pe plan internaţional, chiar dacă poate suna ca un vis foarte îndrăzneţ.

Pregătim această lansare de foarte multă vreme, a fost în proiectul nostru încă de la început, de aceea aveam terenurile deja pregătite, însă ne-am dedicat mult timp şi pentru găsirea unor antrenori profesionişti. Aşa cum am făcut şi până acum. Vom organiza evenimente şi turnee, de asemenea, pentru a încuraja competiţia şi spiritul sportiv în rândul comunităţii locale”, a declarat Ciprian Marica, cofondatorul Academiei de Padel, conform zf.ro.

Cum arată academia lui Ciprian Marica

Padel One, academie în care Ciprian Marica a investit 700.000 de euro, are șapte terenuri de padel, trei outdoor și patru indoor. Totodată, proiectul este prevăzut cu vestiare, zone de lounge pentru jucători, recepție, magazin cu articole pentru padel, terase, zone de așteptare și o parcare în incinta clubului sportiv Năstase & Marica.

De menționat este că toate terenurile de joc sunt de cea mai bună calitate, Official Mondo Padel Turf, adică recomandate de Federaţia Internaţionala de Padel (FIP).

În prima lună de la deschidere, academia lui Ciprian Marica a numărat peste o sută de sportivi amatori, care sunt pregătiți de trei antrenori. Numărul total al practicanților a fost de aproximativ patru sute de persoane, cu vârste cuprinse între cinci și 75 de ani.