Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei, a vorbit recent despre una dintre cele mai scumpe probleme din București și a declarat că încearcă să identifice o cale de rezolvare.
Edilul a vorbit despre Arena Națională, cel mai mare stadion de la noi din țară, care ar avea nevoie de noi reparații și a precizat că, în momentul de față, acesta nu aduce profit.
Arena Națională din București, cel mai mare stadion de la noi din țară, a fost construit între anii 2008 și 2011 și a costat aproximativ 235 de milioane de euro. Acoperișul retractabil, care nu mai funcționează din decembrie 2020, când sistemul electromecanic special s-a blocat, a costat nu mai puțin de 20 de milioane de euro.
Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei, a vorbit recent despre ceea ce se întâmplă cu Arena Națională din București, stadion care are nevoie de noi reparații. Edilul a precizat că, în momentul de față, cel mai mare stadion din România nu aduce profit. Astfel, a Ciprian Ciucu a mai precizat că va căuta o cale prin care aceste probleme importante să fie rezolvate.
Este o problemă veche, o problemă istorică. Va fi greu ca să fie pe plus, în sensul să aducă profit. Va trebui să găsim un management performant, să vedem în ce formă. O companie municipală, dar una dedicată către aşa ceva, sau un operator.
Să vedem, trebuie să găsim o formulă pentru a diminua aceste pierderi, pentru că sunt foarte mari și se acumulează în fiecare an” a declarat Ciprian Ciucu, conform as.ro.
Pentru anul 2025, fondurile destinate întreținerii, reparațiilor și utilităților se ridică la suma de aproximativ 3.9 milioane de euro. Pe parcursul acestui an, Primăria Capitalei a încasat doar opt milioane de lei din cel mai mare stadion al țării, adică în jur de 1.5 milioane de euro.
Construcția Arenei Naționale din capitală, al cărei proprietar este Primăria Municipiului București, a fost finalizată în anul 2011. Costurile totale s-au ridicat la suma de 235 de milioane de euro. În anul 2012, Arena Națională a găzduit finala UEFA Europa League, aceasta fiind prima finală europeană găzduită de România.