Acasa » Diverse » Cine i-a propus fotbalistului, care a făcut avere în Rusia, să conducă sportul românesc, deşi nu avea nici 35 de ani: „A vrut să-l facă ministru! El luase 95 la sută la alegeri”

Cine i-a propus fotbalistului, care a făcut avere în Rusia, să conducă sportul românesc, deşi nu avea nici 35 de ani: „A vrut să-l facă ministru! El luase 95 la sută la alegeri”

Gigi Grigorescu
Cine i-a propus fotbalistului, care a făcut avere în Rusia, să conducă sportul românesc, deşi nu avea nici 35 de ani: „A vrut să-l facă ministru! El luase 95 la sută la alegeri”
Foto: SPORT PICTURES

A făcut avere după ce a jucat ani de zile în prima divizie de fotbal a Rusiei, iar la nici 35 de ani i s-a propus să conducă sportul românesc.

Transferat în Rusia pe o sumă incredibilă, 3.000.000 de euro, fostul internațional român a avut pe masă oferta de a conduce sportul românesc.

Politicanul care a câștigat alegerile cu 95 la sută i-a propus fotbalistului de nici 35 de ani să conducă sportul românesc

Adrian Ropotan a fost unul dintre cei mai buni mijlocași români în urmă cu două decenii, când juca la Dinamo, dar cariera i-a fost afectată de celebrul filmuleț apărut în online, când el, Gabi Torje și Cristi Pulhac cântau melodia „Steaua e numai una”.

Se întâmpla în toamna lui 2008, iar la finalul respectivului sezon Ropotan a fost vândut echipei ruse Dinamo Moscova pentru o sumă fabuloasă la acea vreme: 3 milioane de euro.

S-a retras din fotbal ln 2019, când avea 33 de ani, iar la scurt timp a primit oferta de a fi ministrul sportului din România. Detalii a dat socrul lui, Stelian Ogică.

„Și la mine în familie a fost, odată, o ocazie. Mai exact ginerele meu Ropotan, fotbalistul. Vă spun o chestie nouă. Când era Bădălău (n.r. – Nicolae Bădălău) forță, că Bădălău l-a cununat.

Bine, Gabi (n.r. – fiul politicianului), dar a fost și taică su și toată lumea din familia lui. Când era Bădălău pe val cu cu Dragnea, acum vreo 5-6-7 ani. Când erau ei lideri și câștiga el pe la Giurgiu cu 95%, a fost cel mai mare rezultat la alegeri.

Bădălău i-a propus o chestie mai în caterincă, mai serios și chiar era de luat în serios, să-l pună ministrul sportului pe Ropotan”, a precizat Ogică, potrivit Fanatik.

Sfaturile primite de Adrian Ropotan de la socrul lui

Ropotan, campion cu Dinamo în sezonul 2006/2007, a prins și 7 meciuri la echipa națională. După cinci sezoane petrecute în Rusia și altul la echipa azeră Gabala, a revenit în țară, evoluând la Petrolul și Pandurii. A plecat doi ani în Dubai, la Hatta, iar cariera și-a încheiat-o la Concordia Chiajna.

„Am avut o discuție cu ginerele meu. I-am zis că e greu, că n-are experiență și se încurcă. «Dacă vrei să te duci la mișto pe acolo, du-te. Dar dacă vrei să te duci să schimbi lucruri, nu cred că ai capacitatea și vârsta».

Avea până în 35 de ani atunci, încă juca fotbal. I-am spus lucrurile în față. Bădălău chiar insista. Era sportiv (n.r. – Ropotan), avea o facultate făcută. Avea performanță, jucase la echipa națională, nu era nicio problemă. Dar nu știu dacă avea experiența să conducă un minister și să schimbe ceva.

Eu dacă intru într-o instituție și stau o oră, imediat îi miros pe oameni. Nici nu trebuie să vorbesc cu ei”, a mai menționat Stelian Ogică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]