Acasa » Diverse » Cine este chirurgul care îl operează pe Mircea Lucescu înainte de preliminariile pentru CM 2026

Cine este chirurgul care îl operează pe Mircea Lucescu înainte de preliminariile pentru CM 2026

Gigi Grigorescu
22 ian. 2025, 18:22, Diverse
Cine este chirurgul care îl operează pe Mircea Lucescu înainte de preliminariile pentru CM 2026
Foto: SPORT PICTURES

Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, va fi operat înainte de startul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026 de un reputat chirurg.

Luni, 27 ianuarie, Mircea Lucescu va fi operat la șold, într-un spital din București, din cauza problemelor pe care le are de mai mulți ani.

Chirurgul care îl operează pe Mircea Lucescu este membru al Academiei Americane de Ortopedie

Mircea Lucescu are, de mai mulți ani, o coxartroză care îi cauzează probleme mari de tot, mai ales în ceea ce privește deplasarea. A suferit o primă intervenție chirurgicală, în mai 2023, în Ucraina, dar problemele medicale nu au fost rezolvate în totalitate.

De aceea, selecționerul naționalei de fotbal a României a decis să fie supus unei alte operații, de această dată în București. A ales această perioadă, deoarece echipele de club au revenit din cantonamentele efectuate în Turcia și, în plus, naționala țării noastre nu are activitate până în martie.

În ceea ce privește actul medical în sine, acesta va fi efectuat de Vlad Predescu, unul dintre cei mai valoroși ortopezi români. De altfel, în 2019 el a devenit singurul medic ortoped de la noi acreditat ca și chirurg de excelență de către Surgical Review Corporation (SUA), potrivit golazo.ro.

Predescu este șeful secției de Ortopedie din cadrul spitalului Ponderas, din București și va efectua operația în prima zi a săptămânii viitoare, deoarece în prezent participă la un congres în Franța.

Care este perioada de convalescență de care va avea nevoie Mircea Lucescu după operație

În urmă cu aproape doi ani, mai precis în mai 2023, Mircea Lucescu a fost operat la Kiev, chiar dacă Ucraina era în plin război, în urma invaziei armatei rusești. Intervenția chirurgicală a fost un succes, dar problemele nu au dispărut în totalitate.

„Mircea Lucescu a fost operat!

Intervenția chirurgicală de la piciorul stâng al antrenorului Mircea Lucescu a avut succes. Decizia de a face o operație în Ucraina și nu în țările europene a fost luată chiar de antrenorul principal, după meciul cu Șahtior pentru a-și arăta sprijinul față de Ucraina și poporul ucrainean.

Mai mult, acesta a vrut să fie alături de echipă și să monitorizeze antrenamentele elevilor săi. În viitorul apropiat, Lucescu va începe refacerea sub atenta supraveghere a doctorilor din Capitală, care încearcă să îl ajute să se recupereze cât mai repede.

Antrenorul se află deja într-o stare excelentă, iar dispoziția sa este una foarte bună. Acesta a început să facă primii pași prin salon și salută echipa și fanii ei”, anunța Dinamo Kiev în luna mai a anului 2023.

După ce va fi operat de renumitul ortoped Vlad Petrescu, Mircea Lucescu va avea nevoie de o perioadă de aproximativ o lună până să poată merge din nou. Primul meci al naționalei României în preliminariile pentru CM 2026 are loc pe 21 martie, pe teren propriu, cu Bosnia-Herțegovina.