Celebrul Paolo Rossi a fost premiat la București de Gino Iorgulescu, adversarul său direct din 1983

Redactor:
Florin Marian
Celebrul Paolo Rossi a fost premiat la București de Gino Iorgulescu, adversarul său direct din 1983
  • Publicat:
  • Actualizat:

Restaurantul italian deținut în coproprietate de Cosmin Olăroiu și de Gino Iorgulescu a găzduit, joi seara, un eveniment de gală. În prezența ambasadorului Italiei la București,  Paolo Rossi a primit trofeul Maestrelli, premiu acordat unei personalități marcante a fotbalului peninsular. Fostul mare  atacant care în 1982 a adus titlul mondial echipei naționale a Italiei, iar el a ieșit și golgheterul ediției găzduite de Spania. Interesant e că Rossi a participat la acel turneu final în ciuda faptului că în 1980 numele lui a fost implicat în celebrul scandal legat de pariuri, Totonero, și a fost suspendat timp de un an din fotbal.

Balaci și Năstase au fost prezenți la eveniment

Trofeul i-a fost înmânat la București de președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, iar la eveniment au participat Ilie Balaci și Ilie Năstase. Italianul chiar s-a declarat emoționat de faptul că se află în compania unuia dintre cei mai mari foști tenismeni ai lumii. Gino Iorgulescu i-a fost adversar direct lui Paolo Rossi în cele două jocuri pe care România le-a disputat contra Italiei în preliminariile pentru Campionatul European din 1984. În 1983, la București, tricolorii, cu Ilie Balaci și Iorgulescu printre titulari, au învins cu 1-0 fosta campioană mondială, iar ziarele au scris că Rossi nu a mișcat în fața fundașului Sportului Studențesc, Gino Iorgulescu. „Mă simt ciudat să primesc acest premiu la București. Îmi face mare plăcere să revin aici după foarte mulți ani. Și eu și Gino facem parte dintr-un fotbal romantic, care se juca în primul rând cu inima, nu din rațiuni financiare”, a spus Rossi.

Gino Iorgulescu i-a pregătit o surpriză amicului italian, un filmuleț de 10 minute cu înregistrările celor două partide dintre România și Italia. În tur, tricolorii au remizat 0-0, iar la o fază petrecută în careul nostru, Rossi a căzut într-un duel cu Iorgulescu. „Calcio de rigore, penalty”, au exclamat cei prezenți la eveniment, italieni din ambasadă. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…