Diletta Leotta, una dintre cele mai frumoase prezentatoare TV, este din nou însărcinată. Femeia a oferit vestea pentru urmăritorii ei din mediul online, care au primit-o cu mare entuziasm. Moderatoarea este împreună cu Loris Karius, fostul portar al lui Liverpool.
Una dintre cele mai cunoscute figuri feminine din televiziune, Diletta Leotta va deveni mamă pentru a doua oară. Prezentatoarea DAZN îi va oferi portarului Loris Karius încă un fiu. Vestea i-a luat prin surprindere pe toți, mai ales pe fanii vedetei.
Aria, fiica Dilettei Leotta și a lui Loris Karius, va avea o soră. Marele anunț a fost făcut chiar de femeia de televiziune, care și-a dorit mult să rămână însărcinată din nou. Portarul celor de la Schalke 04 s-a arătat foarte fericit după marele anunț.
„De Crăciunul acesta, nu ne-am fi putut cere un cadou mai frumos. Aria devine o soră mai mare, iar inimile noastre sunt gata să ofere dublă dragoste”, a scris Diletta Leotta, pe Instagram, despre cea de-a doua sarcină.
Majoritatea oamenilor de pe Instagram au felicitat-o pe vedetă după ce a anunțat sarcina. Loris Karius este prezent și el în fotografie, unde afișează un zâmbet larg. Micuța Aria, viitoarea soră mai mare a noului bebeluș, o susține pe mama ei mângâind-o pe burtică.
Portarul Loris Karius a ieșit din lumina reflectoarelor după un episod dramatic din finala Ligii Campionilor 2018, când Real Madrid s-a impus împotriva lui Liverpool. La șapte ani distanță, goalkeeperul a ajuns să evolueze în al doilea eșalon al Germaniei.
„Groparul lui Liverpool” a greșit decisiv la două dintre golurile „Los Blancos”. Într-un moment halucinant, neamțul a aruncat mingea în piciorul lui Karim Benzema, iar aceasta a ricoșat cu viteză spre poartă. Gareth Bale a șutat de la o distanță apreciabilă, de peste 30 de metri, iar Karius și-a scăpat mingea în propria poartă.
De-a lungul carierei sale, portarul a evoluat pentru Manchester City B, Mainz, Liverpool, Beșiktaș, Union Berlin și Newcastle. După episodul halucinant din finala Ligii Campionilor, neamțul a fost tras pe linie moartă de Jurgen Klopp, care nu l-a mai vrut în primul 11, apoi a dispărut treptat și de pe bancă.
Despre Diletta Leotta s-a spus că ar câștiga mai mult decât Loris Karius, care nu ar primi mai mult de 500.000 de euro anual de la Schalke 04. Clubul german are mari probleme financiare, deși o duce bine în campionat. Formația din Gelsenkirchen ocupă primul loc, cu 34 de puncte, peste Hertha Berlin, Kaiserslautern, Paderborn sau Hannover, alte favorite la promovare.