Ce trup are Maria Sharapova la 38 de ani! Şi-a făcut selfie în costum de baie

Ce trup are Maria Sharapova la 38 de ani! Şi-a făcut selfie în costum de baie
Sursa foto: Instagram

Vârsta reprezintă doar un număr din buletin, iar Maria Sharapova o demonstrează de câte ori are ocazia. Selfie-ul în costum de baie pe care l-a postat recent i-a lăsat fără cuvinte pe fani.

La mai bine de cinci ani de când și-a încheiat definitiv cariera presărată cu o mulțime de trofee, dar și controverse pe măsură, rusoaica se poate considera o femeie împlinită. Mai ales de când în viața ei și a soțului – Alexander Gilkes, milionarul britanic cunoscut drept unul dintre cele mai influente persoane din lumea artei – a apărut micuțul Theo.

Maria Sharapova s-a pozat în costum de baie

Pe rețelele de socializare, „Masha” și-a construit o comunitate impresionantă, demnă de una dintre cele mai importante figuri din istoria tenisului. Contul de Instagram este urmărit de 4,6 milioane de fani, pe care are grijă să-i țină la curent cu activitățile sale, dar și să-i pună pe jar cu fotografii incendiare, precum cea postată recent.

Deținătoarea a cinci trofee Grand Slam (Australian Open, Roland Garros de două ori, Wimbledon și US Open) și-a făcut un selfie într-o cameră de hotel, purtând doar un costum de baie roșu și o cămașă albă, complet descheiată.

Sursa foto: Instagram

Sursa foto: Instagram

Imaginea a fost publicată în secțiunea „Story”, unde a ținut, totodată, să-i anunțe pe admiratori că se pregătește pentru un eveniment cât se poate de important, dar și de „prima sesiune de înot a verii”.

A fost cu ochii pe finala Roland Garros: „De ce a trebuit să piardă cineva?”

Tot pe Instagram, Maria Sharapova și-a expus trăirile după finala Roland Garros, câștigată de Carlos Alcaraz în cinci seturi, scor 4-6, (4) 6-7, 6-4, 7-6 (3), 7-6 (2), în fața lui Jannik Sinner. Partida a durat nu mai puțin de cinci ore și 30 de minute.

„Știu deja răspunsul, dar de ce a trebuit să piardă cineva?”, a scris rusoaica, semn că a fost profund impresionată.

Nu doar ea a avut cuvinte de laudă la adresa celor doi rivali din circuitul ATP. „I-am văzut pe Federer și Nadal și au jucat câteva finale bune, dar pentru mine nimic nu se compară cu aceasta. M-am gândit că nu este posibil așa ceva, joacă într-un ritm inuman. Aceștia sunt doi dintre cei mai buni sportivi pe care rasa umană îi poate oferi și se întâmplă să fie jucători de tenis”, a declarat Mats Wilander după ce recordul celei mai lungi finale din istoria Roland Garros (stabilit tocmai în 1982, când l-a învins pe argentinianul Guillermo Vilas la capătul a 4 ore și 42 de minute de joc) a fost doborât.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]