Ce sumă imensă încasează Mitică Dragomir lunar de la stat: „Peste 200 de milioane!”

Cristian Hitruc
SPORT PICTURES

Mitică Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit recent despre suma de bani pe care o încasează în fiecare lună de la statul român.

Milionarul a dezvălui că pensia pe care o primește lunar este una destul de consistentă și a precizat că se ridică la suma de peste 20.000 de lei.

Ce pensie încasează Mitică Dragomir

Mitică Dragomir, unul dintre cei mai influenți conducători din fotbalul românesc după anul 1990, a vorbit recent despre pensia pe care o încasează de la statul român. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a precizat că primește, lunar, peste 20.000 de lei. Astfel, vorbim de aproximativ 4.000 de euro pe care milionarul în primește în fiecare lună.

Mitică Dragomir s-a aflat la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal timp de 17 ani, în perioada 1996-2013.

„Eu, în 20 de ani la Ligă n-am stat două zile 8 ore la serviciu. N-am stat două zile. Am peste 200 de milioane de lei”, a declarat Mitică Dragomir, conform fanatik.ro.

Pe lângă activitatea pe care a desfășurat-o în fotbalul românesc, Mitică Dragomir a avut și o carieră politică importantă. Astfel, milionarul a avut două mandate de deputat în Parlamentul României, în perioada 2000-2008. De-a lungul anilor, fostul președinte al LPF a precizat că beneficiază și de mai multe pensii de la statul român.

Mitică Dragomir și-a amintit de copilărie

Milionarul Mitică Dragomir nu a fost mereu un om înstărit, căruia să nu-i lipsească nimic din punct de vedere material. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal și-a amintit recent de copilărie și de părinți și a dezvăluit că și-a iubit și și-a divinizat mama. Omul de afaceri a avut o relație mai rece cu tatăl lui, pe care l-a descris ca fiind un om sever și permanent nemulțumit de cei din jurul lui.

„Biata mamă, măi, săraca, biata mamă. Aici avea 90 de ani. Slăbise, că era grasă, a fost balșoaică, așa ca mine. Cu ea am semănat. Am fost isteț. Mama era de o istețime rară. Patru clase avea mama. (n.r. istețimea de la mama o ai?) Da, de la mama.

Tata era un bolovan, așa. Era de o răutate înfiorătoare. Nu l-am iubit pe tata. Pe mama am divinizat-o. (n.r. de ce nu-l iubeai?) Puteai să faci orice. El era nemulțumit. Orice! Dacă mă trimitea: «du-te și ia pâine!.. ai întârziat, de ce ai întârziat». Dacă mă trimitea cu vacile: «nu prea sunt sătule». Dacă mă trimitea să fac orice, el era nemulțumit. Ceea ce vreau să spun acum este că niciodată nu m-a bătut degeaba. Niciodată nu m-a certat degeaba. Dacă făceam perfect, nu zicea nimic, dar nu mă certa”, a mai povestit Mitică Dragomir, conform sursei menționate anterior.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]