Ce studii are Adrian Mititelu jr. Nu e glumă: ce meserie a vrut să aibă!

Ce studii are Adrian Mititelu jr. Nu e glumă: ce meserie a vrut să aibă!
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:

În cadrul unui podcast la care a luat parte recent, Adrian Mititelu jr. a dezvăluit ce studii are și ce meserie a intenționat să urmeze pe vremea când avea 20 și puțin de ani.

Motivat de situația incertă din sânul familiei, mai ales din punct de vedere financiar, fiul patronului de la FC U Craiova a ales o carieră bănoasă.

Adrian Mititelu jr. a vrut să devină magistrat și chiar a absolvit Facultatea de Drept

Adrian Mititelu jr. este fiul mult mai celebrului Adrian Mititelu, patronul clubului de fotbal FC U Craiova, care la finalul actualei stagiuni de Liga 2 intenționează să promoveze în Superliga.

Mititelu jr. a fost și el extrem de implicat în fenomenul fotbalistic, iar în perioada în care tatăl său s-a aflat în spatele gratiilor a fost chiar vioara întâi de la FC U Craiova.

Ulterior, după ce seniorul a revenit în prim-planul activității clubului, Adrian Mititelu jr. a făcut un pas în spate și s-a concentrat pe alte afaceri ale familiei.

Invitat în cadrul unui podcast care e difuzat în mediul online, fiul lui Adrian Mititelu a fost întrebat despre viața sa privată și despre ce ar fi făcut dacă nu ar fi existat afacerile familiei. În replică, antreprenorul a dezvăluit că este absolvent al Facultății de Drept și că, pe vremea când avea 20 și puțin de ani, visa să devină magistrat, o meserie foarte bănoasă și râvnită la nivelul României:

La 20 de ani, din cauza faptului că nu stăteam foarte bine financiar și nu aveam așa… încă nu erau lucrurile clare legat de ce activitate vom avea ca și business al familiei, eram în anul 3 la Facultatea de Drept și doream să fiu magistrat. Am terminat Facultatea de Drept, însă nu a mai fost cazul, pentru că odată ce s-au deschis oportunitățile de afaceri nu am mai avut motivație. E dificil examenul, învățam cărți întregi în facultate”, a declarat Adrian Mititelu, în podcastul „Legende Urbane” cu Mihai Belu.

Cum a absolvit examenul de Bacalaureat: „Zicea lumea că l-am aranjat”

Pentru a accentua și mai tare problemele financiare cu care s-a confruntat familia sa în acea perioadă, Adrian Mititelu jr. a rememorat intervalul în care s-a pregătit pentru examenul de Bacalaureat. Fiul patronului de la FC U Craiova lua meditații de la profesori, însă în anumite momente cu greu făcea rost de bani pentru a plăti serviciile:

Când am dat BAC-ul, îți spun sincer. Mă descurcam greu cu meditațiile și am luat 9.60. Zicea lumea în ziar că am avut bacalaureatul aranjat. Nu puteam să spun că eu abia plăteam profesorii la meditații, nu aveam bani să aranjez nimic”, a completat Adrian Mititelu jr.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Laura Vicol, scoasă din arest și transportată de urgență la spital! Ce dureri acuza 'avocata interlopilor'
Laura Vicol, scoasă din arest și transportată de urgență la spital! Ce dureri acuza 'avocata interlopilor'
Reacția elocventă a federației din Kosovo, după ce naționala de la Priștina a picat în grupă cu România, Spania și Cipru
Reacția elocventă a federației din Kosovo, după ce naționala de la Priștina a picat în grupă cu România, Spania și…
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh…
Kosovarii au reacționat imediat după ce au aflat că vor disputa încă un meci contra României: „O experiență neplăcută!”
Kosovarii au reacționat imediat după ce au aflat că vor disputa încă un meci contra României: „O experiență neplăcută!”
FCSB, lovitură de proporţii pe piaţa transferurilor! Campioana a bătut palma cu un jucător de naţională! Anunţul făcut de Gigi Becali: „Am vorbit cu Mircea Lucescu” | VIDEO EXCLUSIV
FCSB, lovitură de proporţii pe piaţa transferurilor! Campioana a bătut palma cu un jucător de naţională! Anunţul făcut de Gigi…
BREAKING | Daniel Popa a scăpat de Becali şi a semnat cu noua echipă!
BREAKING | Daniel Popa a scăpat de Becali şi a semnat cu noua echipă!
Vedeta din România care e din nou singură! A divorțat de tatăl copiilor și pozează iar în ipostaze incendiare
Vedeta din România care e din nou singură! A divorțat de tatăl copiilor și pozează iar în ipostaze incendiare
EXCLUSIV Primele imagini cu penthouse-ul Laurei Vicol de la Monaco. Lux și opulență în orașul bogaților lumii FOTO ŞI VIDEO
EXCLUSIV Primele imagini cu penthouse-ul Laurei Vicol de la Monaco. Lux și opulență în orașul bogaților lumii FOTO ŞI VIDEO
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domn’ doctor, cum să vă zic, prietena mea are 3 sâni!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domn’ doctor, cum să vă zic, prietena mea are 3 sâni!
Vremea 10 februarie - 10 martie 2025. Când scăpăm de frig în România. ANM a emis prognoza meteo pe o lună
Vremea 10 februarie - 10 martie 2025. Când scăpăm de frig în România. ANM a emis prognoza meteo pe o…
Muzeul cu cele mai multe FURTURI din istorie
Muzeul cu cele mai multe FURTURI din istorie
De la ce ar fi plecat scandalul dintre David Popovici şi vecinul violent. Dezvăluirile unui milionar român: Te scoate din minţi!
De la ce ar fi plecat scandalul dintre David Popovici şi vecinul violent. Dezvăluirile unui milionar român: Te scoate din…
Răsturnare de situație în cazul morții Monalisei Liuba. Când ar fi decedat, de fapt, după ce a ajuns la salon
Răsturnare de situație în cazul morții Monalisei Liuba. Când ar fi decedat, de fapt, după ce a ajuns la salon
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut…
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
Lisandro Martinez s-a accidentat şi va lipsi „o lungă perioadă de timp”, anunţă Manchester United
Lisandro Martinez s-a accidentat şi va lipsi „o lungă perioadă de timp”, anunţă Manchester United
Depășirea pe linia continuă în 2025: În ce situații ai voie să faci această manevră
Depășirea pe linia continuă în 2025: În ce situații ai voie să faci această manevră
Mădălina Pamfile divorțează după un an de căsnicie. Ce a declarat despre separarea de tatăl fetițelor ei: „Părea imposibil...”
Mădălina Pamfile divorțează după un an de căsnicie. Ce a declarat despre separarea de tatăl fetițelor ei: „Părea imposibil...”
×