Acasa » Diverse » Ce s-a ales de tripla campioană olimpică rămasă fără toate medaliile pentru că a trișat. Are 50 de ani și un deceniu a dispărut din viața publică

Ce s-a ales de tripla campioană olimpică rămasă fără toate medaliile pentru că a trișat. Are 50 de ani și un deceniu a dispărut din viața publică

Sonia Baciu
15 oct. 2025, 13:09, Diverse
Ce s-a ales de tripla campioană olimpică rămasă fără toate medaliile pentru că a trișat. Are 50 de ani și un deceniu a dispărut din viața publică
FOTO: captura YT @ ABC

Marion Jones, una dintre cele mai titrate atlete, triplă campioană olimpică la Sydney 2000, a fost protagonista unui imens scandal de dopaj, iar pentru o perioadă destul de mare s-a retras din viața publică. Pentru faptul că a trișat, utilizând substanțe interzise, Jones (50 de ani) și-a pierdut toate medaliile și a fost condamnată la închisoare, pentru șase luni, fiind singura atletă care a executat pedeapsa cu inchisoarea pentru că a mințit autoritățile federale.

Marion Jones a concurat la Sydney în probe de sprint, dar și la săritura în lungime, cucerind cinci medalii: trei de aur la 100 m, 200 m și cu ștafeta de 4 X 400 m, respectiv două de bronz la săritura în lungime și cu ștafeta de 4 X 100 m. Niciuna dintre medalii nu mai apare în palmaresul atletei care făcea senzație în anii 2000, iar potrivit site-ului oficial al World Athlectics, singurele medalii rămase în palmaresul lui Jones sunt cele trei de aur mondial și una de bronz, din competițiile din 1997 și 1999.

De altfel, coechipierele de la cele două ștafete și-au putut păstra medaliile obținute alături de Marion Jones.

Ce s-a ales de tripla campioană olimpică rămasă fără toate medaliile pentru că a trișat

Marion Jones (50 de ani) a vorbit despre viața sa, după ce și-a distrus cariera sportivă ca urmare a utilizării de substanțe interzise. Sportivei i-au fost anulate rezultatele obținute la JO 2020 după scandalul de dopaj, în urma căruia a și fost condamnată la șase luni de închisoare federală în 2008.

După eliberare, Marion Jones s-a reprofilat, a devenit jucătoare de baschet în WNBA, de unde s-a retras acum 14 ani, iar în prezent este mamă, creator de conținut pentru podcastul său, speaker motivațional, dar și antrenor. De altfel, timp de 10 ani, începând din 2014, Jones s-a retras inclusiv din viața publică, alegând să se dedice familiei sale.

Într-un interviu acordat celor de la The Athletics, Marion Jones a afirmat că trecutul nu o mai apasă, mai mult, refuză să își mai prezinte scuzele după scandalul în care a fost implicată la începutul anilor 2000.

„Nu numai că ți-ai ispășit pedeapsa fizică, dar ai ispășit și pedeapsa mintală. Nu te mai pedepsi. Ți-ai prezentat scuzele… de mai multe ori decât era necesar. Acum e timpul să îți trăiești viața”, a mărturisit Jones în interviul menționat.

Impactul scandalului asupra vieții sale a fost unul destul de mare, motiv pentru care după retragerea din sport a decis să facă un pas în spate și să se concentreze pe ea și pe familie.

„Am decis: vreau să îmi cresc copiii. Vreau să fiu mamă și să-mi pun ordine în viață. Și apoi, mai important, să aflu cine sunt. Ce sunt? Care este povestea mea? Cine voi fi?”, a mai spus fosta atletă.

Marion Jones, în atenția publicului și după retragere

Fosta atletă, mama a trei copii, a afirmat că a așteptat o vreme până să le poată explica acestora situația sa, mai ales că de-a lungul perioadei în care s-a retras din viața publică încă mai era recunoscută și i se solicitau poze sau autografe.

„De mai bine de un deceniu, trăiam adevărul meu, îmi trăiam viața. Când am luat decizia de a reveni în viața publică, mi-am dat seama: «Stai puțin, lumea nu știe asta». Aceasta este persoana pe care o iubesc și cea care am fost întotdeauna, dar din cauza anumitor presiuni, circumstanțe și temeri, nu mi-am asumat adevărata identitate”, a mai spus Marion Jones în interviul menționat.