Acasa » Diverse » Ce făcea de fapt Marius Urzică în timpul finalei Power Couple de la Antena 1

VIDEO Ce făcea de fapt Marius Urzică în timpul finalei Power Couple de la Antena 1

Marius Urzică și soția sa nu vor urmări la TV finala Power Couple de la Antena 1, fiind prezenți la un eveniment important din Capitală.

În această seară se decid finaliștii Power Couple, emisiune care face senzație la Antena 1. Sezonul al treilea a ajuns la final, iar Power Couple va găsi perechea câștigătoare. Trei echipe se luptă pentru marele titlu, în probe incredibile. Până atunci, se vor decide cele trei cupluri finaliste dintr-un total de șase cupluri, după o revenire spectaculoasă.

Marius Urzică prezent la Galei „Oameni Mari cu Suflet de Copil”

Cu câteva ore înainte de startul marii finale, Marius și Simona Urzică și-au făcut apariția la Gala „Oameni Mari cu Suflet de Copil”. Evenimentul are loc la Ateneul Român chiar în timp ce la TV se desfășoară cea mai importantă ediție din emisiunea Power Couple.

Marius Urzică va urca pe scenă la Ateneul Român pentru a susține inițiativa „Sport și Performanță”. De pe lista invitaților de onoare mai fac parte:

  • Prof. Univ. Dr. Dan Cristian Vodnar – Știință și Educație
  • Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru – Spiritualitate
  • Maestrul Marin Cazacu – Excelență în Muzică
  • Irina-Margareta Nistor – Educație prin Film
  • Hope and Homes for Children România – Campanie Socială
  • Cristina Gîrniceanu – Teatru pentru Copiii Hipoacuzici
  • Gașca Zurli – Educație prin Joacă și Parenting
  • Prof. Univ. Dr. Bogdan Mastalier – Medicină și Educație Medicală
  • ING Bank România – Educație Financiară
  • HOSPICE Casa Speranței – Îngrijiri Paliative pentru Copii
  • Ionuț Stroe – Inițiative Publice dedicate Tinerilor
  • Alessandra Stoicescu – Media cu Impact Social

Ediție incendiară la Power Couple: 6 cupluri au jucat în semifinale

Nu mai puțin de 6 cupluri au ajuns în semifinalele acestei ediții. În premieră, un cuplu a putut să readucă în luptă  o echipă deja eliminată. Astfel, Adda și Cătălin, Maria și Oase, sportivii Simona și Marius Urzică, Luiza și soțul ei, Cătălin Zmărăndescu, Claudia și iubitul ei, Andrei Niculae și Sandra Izbașa cu Răzvan Bănică s-au luptat pentru un loc în marea finală.

Oase și partenera sa au fost readuși în competiție de către Adda și Cătălin Rizea. Alături de Marius Urzică și soția sa, mai concurează pentru un loc în finală o altă fostă gimnastă, Sandra Izbașa.

În cadrul uneia dintre ediții, Marius Urzică a mărturisit pe ce hobby cheltuie mii de dolari, iar soția sa a fost șocată.
„Sunt mai scumpe (n.r. undițele lui decât suma investită). Doar din America am venit cu 3.000 de dolari investiție. 3.000 de dolari investiți doar în asta (…) Am ajuns acasă cu un cărucior din ăla plin până sus cu articole de pescuit (…) Bonul ăla nu se mai termina”, a declarat Marius Urzică, la Power Couple, citat de Cancan.ro.
„Doamne ferește, deci nu cred, eu acum aflu (…) A avut noroc că a fost doar cu băiatul nostru (…) Nici nu vreau să mai știu. Cred că e prima și ultima dată când… S-a scăpat, eu nu i-am spus să îmi spună, dar de bucurie, a zis că hai că trebuie să afle și ea. O mică parte… Ferească Dumnezeu”, a spus soția marelui campion.