Ce a ajuns să facă Nadia Comăneci în Los Angeles: „Mi-a luat ceva timp să mă acomodez. E o lume virtuală”

Sonia Baciu
Ce a ajuns să facă Nadia Comăneci în Los Angeles: „Mi-a luat ceva timp să mă acomodez. E o lume virtuală”
FOTO: Profimedia 06.12.2025

Nadia Comăneci (64 de ani), cea care în urmă cu aproape o jumătate de secol scria istorie la JO de la Montreal, când atingea perfecțiunea, își petrece parte din timpul liber la Los Angeles, unde și-a achiziționat un apartament de milioane de dolari.

De Ziua Recunoștinței, o sărbătoare importantă pentru nord-americani, Nadia și soțul său, fostul gimnast Bart Conner, au fost împreună cu fiul lor, Dylan, și partenera acestuia.

Ce a ajuns să facă Nadia Comăneci în Los Angeles

Nadia Comăneci a petrecut alături de familie Ziua Recunoștinței, o sărbătoare importantă pentru nord-americani, iar după ce s-au înfruptat cu tradiționalul curcan la cuptor s-au bucurat și amuzat de tehnologia modernă. Concret, Nadia Comăneci a testat un joc virtual și s-a înarmat cu ochelarii VR și „controller”-ele jocului și a trecut la treabă, adică să hrănească virtual un câine, care a stat și la mângâiat, ca recompensă pentru hrana primită.

„E un joc funny. Mi-a luat ceva timp să mă acomodez, dar m-am distrat. A trebuit să hrănesc virtual un câine, lucru care se poate vedea şi în imagini. Se vede pe telefon ce observ eu. Este o lume virtuală. Mă joc şi hrănesc un căţeluş. Se pare că se distrează copiii”, a mărturisit Nadia Comăneci pentru OrangeSport.

Nadia Comăneci a postat pe social media filmarea din timpul jocului și se vedea cât de amuzanți erau Dylan și iubita sa, care locuiesc împreună în apartamentul deținut de fosta mare gimnastă în Los Angeles.

Comentariile internauților au curs la această postare: unii dintre ei chiar au făcut referire la momentul Montreal 1976, când au avut șansa să fie prezenți în sală și să o încurajeze.

Nadia Comăneci, premiată de Consulatul României

Nadia Comăneci a fost invitatul de onoare la Consulatul României din Los Angeles, unde a participat alături de Dylan și viitoarea soție a acestuia.

În cadrul galei organizate cu ocazia Zilei Naționale a României, Nadia Comăneci a fost premiată pentru cariera sa, dar mai ales pentru ceea ce a lăsat moștenire, în sport, dar și în promovarea României, oriunde este prezentă.

Nadia Comăneci s-a arătat încântată de momentele petrecute printre români și a reacționat la auzul melodiilor interpretate de artiștii români.

„Ori de câte ori aud muzică populară românească reacționez cu multă bucurie. Cu atât mai mult cu cât melodiile pe care le-am ascultat la consulatul nostru proveneau din zona Moldovei, zonă unde sunt și eu născută”, a mărturisit Nadia Comăneci.

De altfel, de ziua sa, în 12 noiembrie, Nadia Comăneci a postat o filmare în care cânta „Trandafir de la Moldova”, acesta fiind modul său de a-și arăta iubirea față de România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro