Acasa » Diverse » Camelia Şucu, verdict despre Porsche-ul de 150.000 de euro al lui David Popovici. A vorbit despre cum a vrut ea să facă milioane de euro din agricultură: „De aia îl apreciez”

Camelia Şucu, verdict despre Porsche-ul de 150.000 de euro al lui David Popovici. A vorbit despre cum a vrut ea să facă milioane de euro din agricultură: „De aia îl apreciez”

26 feb. 2025, 16:20, Diverse
Camelia Şucu, verdict despre Porsche-ul de 150.000 de euro al lui David Popovici. A vorbit despre cum a vrut ea să facă milioane de euro din agricultură: „De aia îl apreciez”
Sursă foto: Instagram/@chlorinedaddy

A fost mare scandal în spațiul public cu Porsche-ul de 150.000 de euro al lui David Popovici, mulți criticându-l pentru achiziția sa, însă a avut și mulți susținători. Printre aceștia se numără și Camelia Șucu, fosta soție a patronului de la Rapid și Genoa.

David Popovici a câștigat două medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, una de aur, la proba de 200 metri liber, și cealaltă de bronz, la proba de 100 metri liber.

Ce a spus Camelia Șucu despre Porsche-ul de 150.000 de euro al lui David Popovici

Femeia de afaceri a povestit că și-a dorit să facă bani din agricultură, însă nu prea i-a ieșit, din cauză că nu a avut o echipă pe care să se bazeze. Ea spune că îl apreciază pe David Popovici pentru performanțele sale și este de părere că fiecare face ce vrea cu banii pentru care muncește.

„Eu cred că oamenii care au comentat… o duc greu cu munca, au timp să comenteze vis-a-vis de un om care de la 4-5 dimineața nu face altceva decât să se antreneze. Oamenii aceia, eu nu cred că au făcut vreodată 5 bazine, unul după altul, ca să știe ce greu este.

Din punctul meu de vedere, nimeni nu are dreptul să comenteze ce face fiecare cu banii munciți de el, nici că eu mi-am cumpărat nu știu câți pantofi, nu știu câte bijuterii… că n-am furat pe nimeni, am muncit și dacă vrea să vadă cum se muncește, îl invit alături de mine să muncim împreună și să facem multe lucruri în această țară, în care eu, de exemplu, am încercat să fac multe lucruri în agricultură, dar n-am reușit să strâng o echipă, pentru că fiind nouă în agricultură, e greu să-ți strângi o echipă cu care să poți să faci treabă. Avem performanță în agricultură, numai acolo unde oamenii aceia și-au dedicat toată viața lor și (…) toată viața lor asta au făcut și fac în continuare. N-am cuvinte să-ți spun cât de mult îl apreciez pe acest campion al nostru și al lumii, pentru cum muncește, pentru cum este, pentru cum gândește, felicitări familiei lui! Se vede că este o familie normală acolo și să-și ia ce vrea el, că merită cu prisosință, absolut!”, a precizat Camelia Șucu, la podcastul iAMnews.

David Popovici, criticat pentru că și-a cumpărat un Porsche

În urmă cu câteva luni, ziaristul Cristian Tudor Popescu a făcut o postare pe pagina sa de Facebook în care critica alegerea campionului olimpic de a-și achiziționa o mașină în valoare de 150.000 de euro.

După această postare, România s-a împărțit în două tabere, mulți fiind de acord cu părerea gazetarului, dar, pe de altă parte, a primit și foarte mult hate pentru felul lui de a gândi.