Președintele Federației bulgare, Borislav Mihailov (foto), a anunțat că țara sa dorește să organizeze, alături de România, turneul final al Campionatului European din anul 2020.
Fostul internațional bulgar a lansat această intenție cu ocazia vizitei pe care președintele UEFA, Michel Platini, a efectuat-o în țara vecină. „Este un proiect ambițios, care sper să se bucure de succes. Să organizezi un turneu final de o asemenea amploare era de neînchipuit în urmă cu ceva ani, însă acum este realizabil”, a declarat Mihailov în 7 Zile Sport. Răspunsul lui Platini a venit sec: „Pentru acest lucru e nevoie de sprijinul total al guvernelor celor două țări”.
În altă ordine de idei, la Sofia, Platini a ținut să precizeze că Polonia și Ucraina vor organiza Euro 2012 împreună sau deloc, excluzând o reasociere a Poloniei cu altă țară. Pe scurt
Meciul României cu Serbia, programat în martie anul viitor, se va disputa fie la Constanța, fie pe stadionul din Ghencea, o decizie în acest sens urmând să fie luată până la mijlocul lunii decembrie.
Dacă anul acesta bugetul federației a fost de aproape 20 de milioane de euro, anul viitor, acesta va fi mult mai mic. „Nu vom mai beneficia de banii pe care ni i-a dat UEFA pentru calificarea la Euro. Per total cred că vom ajunge însă la 12 milioane de euro”, a declarat Ionuț Lupescu.
Pe lista lărgită a selecționerului Victor Pițurcă pentru turneul din Oman, programat între 11 și 20 decembrie, au mai apărut câteva nume noi: Valeriu Bordeanu și Tibi Bălan (foto) (Unirea Urziceni), Iulian Tameș și Cristian Tănase (FC Argeș), Cristian Oros și Mihai Roman (FC Brașov).
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER