Bucureștiul pe harta neputinței!** Cum s-au împărțit titlurile de campioni în ultimii ani

Redactor:
Marius Hutu
Redactor:
Robert ZANFIR
Bucureștiul pe harta neputinței!** Cum s-au împărțit titlurile de campioni în ultimii ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Baschetul masculin a tras cortina peste sporturile de echipă din
România care contează cu adevărat în sezonul 2010-2011, Clujul
fiind ultimul județ care a tras un loz câștigător. Cu șase titluri,
Ardealul este cea mai meritorie zonă a țării. Repetenta? Chiar
Capitala.

Deși vorbim despre cel mai bogat punct de pe harta României,
Bucureștiul nu mai produce nicio campioană. Dacă la fotbal, Steaua
și Dinamo se scufundă tot mai mult în anonimat, iar la handbal,
cele două mari grupări sunt în pragul desființării, ele nu mai
contează nici măcar la rugby. De trei ani, Capitala nu se mai
bucură de niciun titlu, audiența în săli sau pe stadioane fiind, la
rându-i, într-o scădere alarmantă.

În ultimul sezon, în cele șapte discipline luate în calcul,
Bucureștiul s-a prezentat în primele ligi cu 27 de echipe! La
final, abia au prins două locuri de vicecampioană, ambele prin
Steaua la polo și rugby. „Nu există stabilitate și interes.
Cluburile sunt prost finanțate și manageriate, de aceea nu mai sunt
rezultate în Capitală”, este o primă concluzie trasă de Cristian
Gațu, președintele FRH.

ORADEA / Digi Oradea a pus stăpânire pe poloul
românesc, Steaua și Dinamo transformându-se în ultimii ani în
simpli sparring-partners. Oradea a câștigat și în ultimul sezon
titlul de o manieră categorică.

SĂ‚LAJ / Zalăul a devenit celebru pe harta
sportului românesc prin realizările lui Gheorghe Tadici cu
handbalul feminin, dar în ultimele două sezoane județul a mai
ridicat o echipă, cea de volei masculin. Remat a câștigat titlul
pentru al doilea an consecutiv, astfel că Liga Campionilor se vede
și în viitorul sezon la Zalău.

MARAMUREȘ / Tradiționalele Steaua și Dinamo și-au
găsit nașii și în rugby. Știința Baia Mare a mutat capitala acestei
discipline în nordul țării după ultimele două titluri. De menționat
că rugby-ul este ultimul sport la care Bucureștiul s-a bucurat
pentru un titlu, Dinamo, în 2008.

HARGHITA / HSC Miercurea Ciuc a luat-o pe urmele
Oltchimului și a început să cucerească titlu după titlu la hochei.
În 2011 a obținut al cincilea titlu consecutiv și pare că nu vrea
să se mai oprească din această serie, în condițiile în care rivala
de-o viață, Steaua, pierde în continuare viteză, în ultimul sezon
ratând chiar și locul secund, în dauna Brașovului.

GALAȚI / Oțelul reprezintă una dintre cele mai
surprinzătoare campioane pe care le-a dat fotbalul de-a lungul
istoriei, în condițiile în care în ultimii ani a fost mai degrabă
mediocră. Tridentul Steaua – Dinamo – Rapid a rămas și în ultimul
sezon în afara podiumului. De la ultimul titlu cucerit de Dinamo au
trecut deja patru ani.

ARAD / După dispariția MCM-ului din Târgoviște,
Aradul a pus stăpânire pe baschetul feminin, astfel că și-a făcut
din nou loc pe harta campioanelor. Bucureștiul trăiește doar din
amintiri la acest capitol, ultimul titlu fiind câștigat în urmă cu
14 ani de ACRO București.

CLUJ / Capitala Ardealului vine tare pe turnantă
în ultimii ani, atât la fotbal, cât și la sporturile de echipă
emulația fiind într-o continuă creștere. Baschetul masculin este
sportul care i-a scos pe clujeni în stradă, aducând titlul după o
pauză de 15 ani. Clujul este un județ care promite mult și pentru
viitor, în condițiile în care are deja două stadioane de Champions
League, dar pregătește și o sală de peste 7.000 de locuri.

VÂLCEA / Oltenia nu putea rata nici în acest sezon
măcar un titlu, echipa de handbal feminin Oltchim devenind deja
gruparea-fanion de câțiva ani, în dauna Universității Craiova la
fotbal. Constanța este județul campion, dar Vâlcea dă cea mai tare
echipă a României în Europa, și în ultimul sezon trupa lui Radu
Voina ajungând în rândul celor mai bune opt echipe de pe continent.
Pentru a patra oară consecutiv!

CONSTANȚA / Poate fi proclamat județul campion,
având în vedere că este singurul care are două titluri în ultimul
sezon, aduse de handbaliștii de la HCM, ajunși la cota „6” și de
voleibalistele de la Tomis. Iar la cum se prezintă lucrurile la
malul mării, Constanța va fi și în 2012 printre performerele
țării.

Ultimele campioane date de
București

fotbal Dinamo (2007)
handbal m Steaua (2008)
handbal f Rapid (2003)
baschet m Dinamo (2003)
baschet f ACRO (1997)
volei m Dinamo (1995)
volei f Rapid RATB (2006)
hochei Steaua (2006)
rugby Dinamo (2008)
polo Steaua (2006)

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen