Bani pe relații**

Bani pe relații**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Încolțită de presă în ultimele zile, după ce a direcționat 628.000 de euro fără licitație către două firme, pentru organizarea Zilei Tineretului, Monica Iacob Ridzi a parat: „Nici măcar nu cunosc asociații firmelor respective”. Surse bine informate susțin că, de fapt, ar exista o conexiune între șefa MTS și beneficiarii acțiunii.

Federațiile nu au bani pentru competiții, sportivii nu sunt plătiți pentru medaliile obținute la europene, rentele viagere întârzie, dar Ministerul Tineretului și Sportului își permite să arunce pe fereastră o sumă egală cu bugetul pe un an al unei federații de top. Pentru evenimentul din 2 mai, desfășurat în București, Costinești și alte orașe din țară, MTS a scos la vânzare „servicii de recreere, cultural și sportive”, trimițând cereri de ofertă pe adresa a trei firme.

Dintre acestea, numai două au răspuns, câștigând, evident, fără probleme, mai ales că ambele au același acționariat! „Atribuirea contractelor s-a făcut fără a fi încălcate prevederile OUG 34/2006 privind achizițiile publice. În cazul organizării unor evenimente, nu se trece la licitație întrucât nu se poate evalua suma corectă, drept pentru care se alege dosarul cu cele mai mici prețuri”, au declarat, pentru Evenimentul Zilei, reprezentanții Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.

 

Potrivire de nume? Greu de crezut!

Firmele care au câștigat contractele în valoare de 628.000 de euro, Artisan Consulting și Compania de Publicitate Mark, au același sediu și același acționariat, format din Răzvan Nica, Marian Georgescu și Bogdan Iacobescu. Bogdan Iacobescu este însă și numele celui care, în ultimul timp, s-a ocupat, conform unor surse de pe piață, de expunerea în media a Monicăi-Iacob Ridzi! Potrivire de nume? Greu de crezut, ținând cont de conexiunile ce decurg din această afacere de 628.000 de euro.

Bogdan Iacobescu nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri, în timp de Monica Iacob Ridzi a anunțat că va lămuri toate acuzele în cadrul unei conferințe de presă pe care o va organiza azi la sediul MTS.

„În timp ce sportul e pe butuci, se cheltuiesc sume colosale pe sindrofii. E rușinos!",
Declarație dată sub protecția anonimatului de președintele unei federații

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…