Arbitrul a ajuns în scaun cu rotile: „Probabil nu mai am mult de trăit. Vreau să îmi ajut fiica”

Florentin Dincă
Arbitrul a ajuns în scaun cu rotile: „Probabil nu mai am mult de trăit. Vreau să îmi ajut fiica”
Foto: Mediafax Foto

Mărturisirea șocantă a unui arbitru care a ajuns într-un scaun cu rotile, în loc să fie printre vedetele din fotbal.

„Nu mai am mult de trăit. Vreau să-mi ajut fiica”, a transmis Andreas Stastny, cel care a condus peste 1.000 ce meciuri în Austria, dar care a fost răpus de două afecțiuni degenerative grave.

A ajuns în scaun cu rotile și face un anunț cutremurător: „Nu mai am mult de trăit”

Un fost arbitru austriac trăiește o adevărată dramă, după ce a ajuns în scaun rulant, în loc să conducă meciuri de fotbal, potrivit sportal.blic.rs.

„Nu mai am mult de trăit. Vreau să-mi ajut fiica”, a fost mesajul dispera al lui Andreas Stastny, cel care a condus peste 1.000 ce meciuri în ligile inferioare din Austria, atât ca și central, dar și ca tușier, dar care a fost pus la pământ de două afecțiuni degenerative grave.

Tocmai când îi era lumea mai dragă și aștepta să fie promovat în arbitraj, acesta a primit vestea cumplită a medicilor. Totul din cauza faptului că nu mai putea merge, iar ulterior a ajuns de urgență la spital.

După mai multe diagnostice eronate, acesta a aflat până la urmă că are fracturat atât colul femural, cât și mai multe vertebre. Verdictul a fost clar apoi: psteoporoză și osteocondroză, două boli degenerative.

„Am arbitrat până în ligile inferioare și eram pe punctul de a promova în liga regională. Nu mai puteam merge. A început în 2019, când nu mai puteam merge pe terenul de fotbal și a trebuit să merg la spital. Au fost diagnostice greșite, în cele din urmă s-a dovedit că mi-am fracturat vertebrele și colul femural, pe lângă faptul că sufeream de osteoporoză și osteocondroză. Aș judeca și astăzi, era pasiunea mea! Nu voi mai trăi mult” a spus Stastny.

Consecințele au fost dramatice în ceea ce-l privește pe fostul arbitru. A rămas paraplegic, adică paralizat de la brâu în jos, iar acum bărbatul de doar 47 de ani este imobilizat într-un scaun cu rotile în ultimii ani.

Foto: Mediafax Foto

Vrea mașină nouă și un alt scaun cu rotile pentru a pitea să-și întrețină fiica

În loc să fie pe teren și să împartă dreptatea, Stastny se vede nevoit să ceară ajutor, iar în acest sens s-a declanșat campanie umanitară de strângere de fonduri. Fostul arbitru are nevoie de un nou scaun cu rotile, dar și de o mașină nouă, pentru că, în ciuda condițiilor precare de sănătate, vrea să-și întrețină fiica. Îi e teamă totuși că nu va mai supraviețui însă prea mult, din cauza problemelor cardiace grave cu care se confruntă.

„Nu sunt la cel mai înalt nivel de îngrijire, am 1.500 de euro pe lună, dar am nevoie de un scaun cu rotile special și de o mașină nouă. De asemenea, vreau să pot să-mi întrețin fiica, probabil că nu voi mai trăi mult, din cauza problemelor cardiace, totul s-ar putea termina curând”, a conchis fostul arbitru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania