Agresorii jandarmului de la Cluj rămân în arest

  • Publicat:
  • Actualizat:

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului din Cluj, Petru Urs, a declarat că cererile de eliberare a celor trei tineri care l-au agresat pe jandarmul Gabriel Romulus Oșan pe data de 7 mai, la partida Universitatea – CFR Cluj, au fost respinse. Avocații agresorilor au cerut instanțelor clujene cercetarea celor trei tineri în libertate, deoarece aceștia nu reprezintă un pericol public, fapta lor a fost comisă "pe fondul unei isterii generale" cauzată de rivalitatea dintre cele două echipe.

Unul dintre cei trei este minor, iar avocatul acestuia a prezentat parchetului o înțelegere civilă între familia sa și victimă, prin care se asigură că familia va plăti spitalizarea plus daunele morale

"Este vorba de un total de 15.000 de lei, sper ca prin aceasta să reparăm puțin din răul făcut. În ceea ce ne privește, Oșan a renunțat la orice fel de pretenții civile. În plus, clientul meu este minor, nu are antecedente penale, este un elev de aproape nota 10, iar prin terapie și ajutorul familiei ar putea fi reeducat", a spus Popa (avocatul tânărului)

Jandarmul Gabriel Romulus Oșan a fost bătut, în 7 mai, înainte de începerea meciului dintre "U" și CFR, de patru suporteri ai Universității Cluj. Paul Stanciu l-a lovit cu o cărămidă, iar după ce a căzut următorii suporteri l-au lovit cu picioarele în cap.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european

RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București

Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis

A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO

Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…