A murit într-un accident de tractor! Dramă în viața unui fost mare internațional

A murit într-un accident de tractor! Dramă în viața unui fost mare internațional
Foto Profi Media

Fiul, în vârstă de 21 de ani, al legendarului jucător englez Stuart Pearce (63 ani) a murit tragic într-un accident. Acesta s-a petrecut după ce tractorul condus de Harley a suferit, cel mai probabil, o explozie a unui pneu, care a generat un derapaj, care s-a dovedit a fi fatal.

Poliția a declarat că părinții lui au fost informați și sunt în stare de șoc, beneficiind de sprijin de specialitate. Harley era cel mai mic dintre cei doi copii pe care Stuart i-a avut cu fosta sa soție, Liz. Fostul cuplu mai are o fiică mai mare, Chelsea, din căsnicia lor de 20 de ani, care s-a încheiat în 2013.

Fiul unui fost mare internațional a murit în accident

Serviciile de urgență au fost chemate la fața locului în urma unui apel, care semnala o coliziune în care era implicat un tractor, pe A417 Old Birdlip Hill, în Witcombe.

Ofițerii care anchetează cazul au făcut apel la orice persoană care a fost martoră la accident sau care are imagini relevante înregistrate cu camera de bord să ia legătura cu ei, pentru a se elucida cauza concretă a tragediei.

Cine e Stuart Pearce

Stuart Pearce este o figură emblematică a Angliei. El a încercat să joace cu piciorul rupt, aproape zece minute, în timpul unui meci în care West Ham juca împotriva Watford, în 1999. Fostul mare internațional a reprezentat Anglia de 78 de ori și a jucat de 460 de ori pentru Nottingham Forest, câștigând două Cupe ale Ligii cu clubul. A mai jucat Coventry, Newcastle și West Ham.

Și-a încheiat incredibila carieră la Manchester City, jucând doar un sezon pentru cetățeni și înregistrând 43 de apariții. Apoi a preluat conducerea echipei City în primul său rol de antrenor, conducând clubul în 97 de meciuri între 2005 și 2007. Stuart Pearce a fost de mai multe ori adversarul României, cu naționala Angliei. El a stat apoi pe banca naționalei U21 a britanicilor, într-un mandat lung de șase ani, derulat între 2007 și 2013. În același interval, el a avut rolul de interimar la prima reprezentativă, în 2012, pentru un singur meci.

Pearce s-a lăsat de antrenorat în 2015 și pentru câțiva ani a fost analist sportiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania